Nu o dată, mi s-a reproşat că scriu numai despre lucruri urâte, despre „horrorităţi", în speţă, crimă, violuri, corupţie şi alte câte şi mai câte „groznicii". Aşa că am decis să scriu despre ceva care mi-a plăcut foarte mult şi care nu intră în categoria „horrorităţi". În week-end am fost, probabil ca mii de alţi români înaintea mea, în vizită la Balcic, la castelul Reginei Maria a României, „Cuibul Liniştit".

Mărturisesc că drumul spre Bulgaria şi până la Balcic l-am parcurs cu inima strânsă, pe de o parte plină de resentimente la adresa faptul că, în interbelic, staţiunea cu pricina a fost a noastră, a aparţinut României Mari, că noi am ridicat-o, practic, din nimic, am făcut-o staţiunea încântătoare care este astăzi. Recunosc, niciodată nu m-am putut lăuda că aş fi de o obiectivitate ieşită din comun, iar istoria nu-mi permite să fiu aşa. Cu aceste gânduri am intrat în Bulgaria, am ajuns la Balcic şi am cumpărat bilet de intrare în palat. Trebuie să spun că, imediat ce am ajuns la palat şi am văzut ospitalitatea „fraţilor" bulgari, mi s-au schimbat impresiile. Sinceră să fiu, mă aşteptam să fie o debandadă specific balcanică, să se fure ca-n codru, să dau peste vânzători plictisiţi de furnicarul uman, care să-ţi dea de înţeles la modul concret şi cât se poate de vizibil că nu faci nimic altceva decât să le iroseşti timpul. Cam ca-n România, cu alte cuvinte. M-am înşelat amarnic. Din primul moment în care am păşit în Bulgaria, vânzătorii ne-au întâmpinat cu „Bună ziua!", „Poftiţi la noi!", „Mulţumesc!" şi „La revedere!". Dincolo de această ospitalitate, trebuie menţionat faptul că bulgarii, spre deosebire de noi, ştiu să-şi vândă mai bine ţara şi monumentele istorice (ironic sau nu, chiar şi pe cele construite de români). În tichetul de parcare era inclusă o reducere de 10% la restaurant, iar masa la restaurant, la rândul său, asigura o reducere de 10%