După ce Mazăre a interzis ZIUA de Constanţa la chioşcurile din municipiu, Nicuşor Constantinescu, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, se foloseşte de funcţia politică pentru a încerca şi el ceea ce n-a reuşit Mazăre: să ne reducă la tăcere
Ziarul ZIUA de Constanţa a înregistrat un atac fără precedent din partea Grupării Mazăre - Constantinescu. După ce primarul Constanţei, Radu Mazăre, preşedintele PSD Constanţa, a interzis în chioşcuri ediţia locală a cotidianului ZIUA, folosindu-se de relaţiile sale comerciale, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, vrea să ne trimită „acasă", folosindu-se de numele partidului pe care îl reprezintă.
Surse din interiorul PSD Constanţa - evident, persoane care nu aprobă practicile măzăristo-constantiniste - ne-au adus la cunoştinţă, săptămâna trecută, faptul că organizaţia judeţeană a PSD Constanţa a adoptat o hotărâre, cu dedicaţie, împotriva ziarului ZIUA de Constanţa. Nu am fost muţi de uimire, având în vedere faptul că nu este pentru prima dată când ediţia locală a cotidianului ZIUA simte în ceafă suflarea rece şi atitudinea ostilă a liderilor PSD de pe plan local, totodată, şefi peste administraţia locală şi judeţeană a municipiului, respectiv judeţului Constanţa. Ei bine, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, căci despre ei este vorba, uzează la maximum de poziţia pe care o deţin şi, mai nou, de funcţiile politice, pentru a se război cu ziarul ZIUA de Constanţa, pe care, în ciuda faptului că au existat încercări de dialog civilizat din partea publicaţiei, continuă să-l considere inamicul lor numărul unu.
Aşa cum spuneam, am aflat de existenţa unei hotărâri luate de PSD Constanţa împotriva ZIUA de Constanţa, hotărâre care a fost transmisă ulterior, printr-o circulară a filialei judeţene PSD, către toţi primarii PS