Av Razvan A HUTANU Fidejusiunea sau cautiunea este definita ca fiind un contract prin care o persoana, numita fidejusor, se obliga fata de creditorul altei persoane sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa.
Fidejusiunea poate fi de trei feluri: conventionala (atunci cand debitorul si creditorul cad de acord asupra necesitatii aducerii unui garant); legala (atunci cand debitorul este obligat, printr-o dispozitie imperativa a legii, sa aduca un fidejusor pentru garantarea obligatiilor ce-i revin); judecatoreasca (atunci cand instanta de judecata dispune aducerea unui fidejusor care sa garanteze executarea obligatiei unei persoane).
Precizam faptul ca fidejusorul trebuie sa fie o persoana capabila de a contracta, sa fie solvabila si sa aiba domiciliul in raza teritoriala a tribunalului judetean in care trebuie sa execute obligatia.
Referitor la raporturile dintre creditor si fidejusor, regula care domina aceasta categorie de raporturi este aceea ca in caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate sa urmareasca direct pe fidejusor pentru executarea creantei, fara ca aceasta urmarire sa fie conditionata de o prealabila urmarire a debitorului principal. In acest caz, fidejusorul poate invoca beneficiul de discutie si beneficiul de diviziune.
Beneficiul de discutie confera fidejusorului posibilitatea de a cere creditorului care s-a indreptat cu urmarirea impotriva sa, sa urmareasca mai intai bunurile debitorului si, in cazul in care nu va fi indestulat, sa-l urmareasca pe el.
Beneficiul de diviziune apare in cazul in care exista mai multi fidejusori care garanteaza fata de unul si acelasi creditor, pentru una si aceeasi datorie. Astfel, fidejusorul poate cere ca urmarirea sa se divida pe ceilalti fidejusori.
In ceea ce priveste raporturile dintre fidejusor si debitorul principal,
