Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El e miliardarul arab cu care a negociat Copos!

Publicat in Adevarul, marți 18 august 2009 ·

„Adevărul“ a aflat că prinţul saudit Khaled Al-Baltan, preşedinte la clubul Al-Shabab Riad, este omul căruia George Copos i-a propus preluarea Rapidului contra sumei de 9 milioane de euro. A devenit o modă în ultima perioadă, mai ales în Anglia, ca investitori arabi să preia diferite cluburi de fotbal. Văzând cum formaţii precum Manchester City şi Fulham au ajuns pe mâna unor prinţi putred de bogaţi, George Copos a decis că e timpul să găsească un nou Taher pentru Rapid. Aşa că s-a pus pe treabă şi a luat legătura cu un impresar care trăieşte în Franţa şi care are multe legături în zona Orientului Mijlociu. „Aş vrea să mă ajuţi să vând Rapidul. Sunt dispus să renunţ la echipă pentru 11 milioane de euro”, i-a transmis Copos impresarului.

A fost descurajat de datoriile clubului

Acesta a luat legătura cu prinţul Khaled Al-Baltan. De ce tocmai cu Al-Baltan? Fiindcă sauditul este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Regat şi, în plus, este implicat în fotbal, fiind din 2005 preşedinte la Al-Shabab Riad.

Negocierile între Copos şi Al-Baltan, intermediate de impresarul francez, au început în urmă cu 45 de zile. Preţul de pornire a fost de 11 milioane de euro. După mai multe runde de discuţii, patronul de la Ana a mai scăzut două milioane de euro din preţ. Numai că, surprinzător, Al-Baltan a renunţat brusc la ideea de a cumpăra formaţia din Giuleşti: „Am auzit că acest club are foarte multe datorii. Nu mă mai interesează Rapidul”.

Copos continuă să caute un nou patron pentru Rapid  Foto: M. B.

După ce pista Al-Baltan a căzut, omul delegat de Copos să negocieze vânzarea Rapidului a luat legătura cu mai mulţi şeici care fac parte din Consiliul de Administraţie al lui Al-Hilal. Aceştia au început să adune date şi informaţii despre Rapid, apelându-se chiar la Mirel Rădoi.

Nici de această da

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 21 minute
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 3 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum 2 ore
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Premierul grec avertizează că ţara sa se confruntă cu o vară periculoasă

News.ro acum 2 ore
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat luni că ţara se confruntă cu o vară periculoasă din cauza incendiilor de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice, relatează Reuters. Incendiile de veget

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 3 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°