Pădurea Letea este cea mai veche rezervaţie naturală declarată a României, începând cu anul 1938. Are 3.200 de hectare şi începe din zona de nord a satului Lebăda, în nord-estul Dunării, între braţele Chilia şi Sulina. Este formată din mai multe zone - Hasmacul Mare, Târla Popii, Crusina şi altele - care se desfăşoară sub forma unor benzi de câţiva km lungime şi de 10 până la 250 de metri lăţime.
Letea este o pădure de stejari brumării, dar include şi frasini, tei şi plopi. Este singurul loc din Europa în care se întâlnesc liane. Ceea ce defineşte peisajul este modul particular în care s-au dezvoltat arborii din pădure, trunchiurile lor fiind aplecate şi contorsionate.
Majoritatea locuitorilor din împrejurimile pădurii Letea sunt haholi, un fel de lipoveni românizaţi. Locuitorii vorbesc română şi un dialect propriu de ruso-ucraineană. Morile de vânt, construite pentru măcinarea cerealelor sau pentru desecarea terenurilor mlăştinoase prin pomparea apei, au dispărut aproape în întregime, astăzi rămânând doar una.
Morile aparţineau comunităţii de români din zonă, aceştia având preponderent îndeletniciri de uscat – creşteau animale, secară şi porumb, pe când lipovenii se ocupau exclusiv de pescuit.
