Putregaiul de la biroul Poliţiei monumentelor istorice şi patrimoniu Braşov stătea să erupă de ceva timp, iar săptămâna trecută a şi făcut-o, într-o urâtă reglare de conturi a subinspectorului Angel Istrate cu directorul muzeelor braşovene, Radu Ştefănescu.
Istrate a găsit de cuviinţă să-şi folosească poziţia de organ al cercetării penale preliminare pentru a pedepsi cum se cuvine opozanţii intereselor sale de familie. Cum în orice lucru încurcat se găseşte la origine o femeie, nici acest caz nu face excepţie. Marcu Daniela Veronica (un fel de Udrea a monumentelor istorice braşovene), patroana firmei de săpături arheologice Damasus SRL şi soţia subinspectorului Istrate, a găsit de cuviinţă să-şi implice soţul în cercetarea penală a concurenţilor firmei sale.
TURN PRĂBUŞIT
Prilejul s-a ivit în vara anului trecut, când unul din turnurile interioare din zona istorică a Braşovului denumită "Pe sub Ziduri" s-a prăbuşit din pricina tergiversărilor Primăriei Braşov în acordarea urgentă a autorizaţiilor de construcţie pentru monumentele şi clădirile istorice braşovene. Pentru că firma autorizată Gid SRL a intervenit în regim de urgenţă şi a salvat cel de-al doilea turn geamăn şi a limitat distrugerile la cel prăbuşit, subinspectorul Istrate a demarat la fel de urgent cercetări penale, ocolind cu grijă implicarea Primăriei Braşov.
"Acest subinspector, a cărui soţie are o firmă concurentă şi se ocupă cu diverse lucrări arheologice, ne cercetează încontinuu, fără să vrea să descopere adevărul, şi anume că, dacă nu vom interveni urgent, turnurile istorice ale Braşovului se vor prăbuşi. Noi am salvat turnul geamăn prin injecţii cu ciment, şi chiar clădirea Sfatului, prin intervenţii urgente, deşi Primăria ne şicanează cu obţinerea autorizaţiilor de construcţie. Pe Istrate îl interesează doar să plăteasc