În ediţia precedentă a fostei Cupe UEFA, pe 18 septembrie 2008 , cinci echipe româneşti îşi încercau forţele în prima manşe pentru intrarea în grupe. Eşecul a fost greu de imaginat când în retur toate echipele româneşti au ieşit din competiţie. În acest sezon, în noua competiţie Europa - League, evoluează astăzi patru formaţii româneşti care vor forţa nota pentru a intra în grupe. O reprezentantă în grupele celei de-a doua competiţie europeane avem deja, în formaţia timişoreană, căreia îi va fi foarte greu, aproape imposibil, să întoarcă rezultatul de marţi seara cu formaţia germană VfB Stuttgart. S-a spus că am avut parte de o mare şansă la tragerea la sorţi. Asta o vom vedea săptămâna vii-toare, după manşa a doua când se va trage linie şi se va contabiliza ce s-a reuşit. Ziua de astăzi este deosebit de importantă pentru faptul că trei formaţii evoluează pe teren propriu şi numai una, CFR Cluj, în deplasare. De avantajul pe care-l vor putea lua va conta foarte mult ce se va întâmpla peste o săptămână.
Steliştii par cei mai avantajaţi, pentru că formaţia irlandeză nu a reuşit vreodată rezultate spectaculoase, iar în palmaresul direct româno-irlandez niciodată vreo formaţie de club românească nu a pierdut vreun joc.
Dinamoviştii sunt convinşi că pot trece de cehii de la Liberec, dar nu trebuie omis faptul că fotbalul ceh de club este încă unul valoros, iar în confruntările directe există un echilibru perfect. Se consideră că vasluienii vor avea cea mai grea misiune şi nu acest fapt nu este departe de adevăr. Cu toate că formaţiile româneşti au un avantaj evident în confruntările cu cele greceşti, formaţia ateniană AEK, are o experienţă mult mai mare, evoluând şi în Liga Campionilor. La prima vedere, CFR-ul clujean pare a fi avantajat pentru că s-ar putea considera că fotbalul bosniac este sub nivelul fotbalului românesc. Dacă privim însă palmaresul direct