Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber, autorul atentatului de la Lockerbie a ajuns acasă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 august 2009 ·

S-a dus să moară în ţara natală. Bolnav de cancer, libianul condamnat la închisoare pe viaţă pentru atentatul din urmă cu două decenii de la Lockerbie, din Scoţia, când au fost ucişi 270 de oameni, este de astăzi un om liber, scrie AFP. Decizia, justificată de motive medicale, a fost anunţată de ministrul scoţian al justiţiei Kenny MacAskill. Sursa: AP

Aeronava în care se află libianul a aterizat deja pe aeroportul din Tripoli. Sute de tineri, care fluturau drapele libiene şi scoţiene, l-au aşteptat pe Megrahi la aeroport. Iar în difuzoare au răsunat cântece patrioce libiene. Autorităţile au luat măsuri de securitate drastice.

La mai bine de o oră de la anunţarea deciziei instanţei, Al-Megrahi a părăsit Regatul Unit. A decolat deja spre Tripoli la bordul unui charter special. Sprijinindu-se într-o cârjă, îmbrăcat sport şi cu o şapcă pe cap a urcat cu faţa acoperită scara avionului.

Trei luni de viaţă

Abdelbaset Ali Mohamed Al-Megrahi, în vârstă de 57 de ani, este bolnav de cancer la prostată în fază terminală. Mai are trei luni de trăit. După opt ani în arest, el se întoarce în Libia, ţara natală, ca să-şi aştepte sfârşitul alături de familie. Cât va fi în libertate nu are voie să ia în niciun fel legătura cu familiile victimelor atentatului.

"Sunt fireşte foarte uşurat să părăsesc, în sfârşit, celula în care am stat. Nu aş fi avut decât de câştigat, şi nimic de pierdut, dacă s-ar fi aflat adevărul înainte să fiu diagnosticat", a declarat libianul într-un comunicat citit de avocaţii săi, imediat după plecarea acestuia de pe aeroportul din Glasgow.

"Această teribilă povară nu va lua sfârşit odată cu revenirea mea în Libia. Ar putea să nu dispară nici măcar după moartea mea. Poate că singura eliberare pentru mine va fi moartea", a mai declarat Al-Megrahi.

SUA regret

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°