Opa, city! New Yorkul doarme iepureşte; locuitorii lui – pe sponci. De-aceea-i, poate, oraşul anxios şi ziua. Prin puţinul somn şi aspra insomnie, new yorkezii trăiesc din plin şi retrăiesc în ecou controlat. Aici fiecare vîrstă e în pericol de completitudine şi se cere trăită ca atare. De dimineaţa pînă seara, New Yorkul e colecţia, infinită, a prezenturilor sale. Carpe PM! Insomnii de pretutindeni, reuniţi-vă! Vehicolele serviciilor de urgenţă dau alarma şi redeşteptarea din cinci în cîteva minute. În urbea cu turle înalte cît norii nimeni nu ar trebui să fie atît de scund încît să-şi doarmă viaţa toată (deşi, legenda spune, Grand Central Station are şapte nivele verticale, şi doar pe primul trenurile, orizontale, trec sau nu). New Yorkul e oraşul cu o infrastructură atît de inginerită, încît doar suprastructura ce îi poate ţine piept. Falsul londonez Marx era naiv să creadă că baza e una; prin New York se coboară în adîncuri, acolo unde trăiesc cei retraşi din lumina lumii, orbi-sobol prin miasme, exemple distopice cu bărbi încîlcite ca iedera în jurul basilicelor ruinate. New York-ul e locul unde se întîlnesc piramidele cu aisbergurile rele: o lume a unghiurilor ascuţite, nu una obtuză ca Berlin, Ciudad de México, Melbourne sau Bagdad, şi nici dreaptă prin fudulă lipsă de imaginaţie, ca München, Madrid sau Tenochtitlán. La New York s-a filmat mai mult decît s-a cîntat la toate nunţile istoriei egiptene. De cîte ori mă duc la New York, ca, de o pildă la-ndemînă, acum, nu-mi mai vine să mă întorc; cînd mă întorc, iar îmi vine să mă duc. De dinafară, New Yorkul e locul unde se împlineşte principiul plăcerii, cum ar fi zis dl. Sigmund Frau(d), dacă n-ar fi fost lăsat s-o zică de atîtea ori. Dar, cum se văd lucrurile de dinăuntrul oraşului, principiul realităţii îl căpăceşte pe cel al plăcerii, silindu-l să se înnoiască, schimbe, transforme şi metamorfozeze – d