N.C. Munteanu: vînat continuu. De Ceauşescu înainte de ’89 pentru ironia sa muşcătoare de la Radio "Europa liberă", după Ceauşescu, pentru vehemenţa sa antiiliesciană şi anticomunistă. În clipa în care trece de partea cealaltă a baricadei, de la om de radio la om de execuţie, fiind propus în Consiliul de administraţie al TVR (1998), dar şi pentru funcţia de preşedinte TVR, i se arată "pisica": dosarul său de colaborator al Securităţii lui Ceauşescu. Controversele iscate cu acest prilej îl conduc spre retragere din viaţa publică. Clarificările sale vor veni mult mai tîrziu (2007), cînd îşi explică dosarul de Securitate într-o carte. După care, poate fi văzut pedalînd mult şi bine prin München.

Patapievici: fizician, revoluţionar, rebel, eseist. Articolele şi cărţile sale pun în ecuaţie, cu deznădejde şi voluptate, starea poporului de azi (Omul recent), şi vai de mama ei de viaţă intelectuală românească (Despre idei şi blocaje)! Limba sa greu filozofică, greu de priceput, deci periculoasă, cugetarea publică au dus la urmărirea sa de către serviciile secrete prin intermediul unui inabil căpitan Soare, care a stat de vorbă cu vecina filozofului. Lăsată în viaţă, vecina a stat de vorbă cu Patapievici. De aceste discuţii a aflat media, iar Parlamentul a creat o comisie ce a îngropat Soarele. Patapievici nu s-a lăsat. În vremuri de lipsă de valori, a fost numit cu greu membru CNSAS, director al Institutului Cultural Român, acţiunile şi reflecţiile sale atrăgînd în continuare antipatie, vehemenţă, admiraţie. Singurul rămas flower-power dintre conştiinţele actuale, în 2006, a fost la prezentarea raportului privind condamnarea comunismului în Parlament, unde de la balcon a intrat într-un dur joc al replicilor cu Vadim Tudor, adulator comunist. În 2007, "Poneiul Roz cu zvastică-n coadă", expus la Institutul Cultural din New York, l-a prins preşedinte al Institutului