Dragă Nego, Tocmai am terminat de citit frumoasele tale însemnări memorialistice din Straja dragonilor şi trebuie să-ţi mărturisesc încă de la început că, adeseori, m-am pierdut – de voie, de nevoie – prin labirintul frazelor tale baroce, în sintaxa arborescentă a amintirilor care se chemau unele pe altele, potrivit unei dispoziţii de moment rămase pe veci necunoscută mie. Pierdut pe cărăruile amintirilor, am făcut popasuri dese, pentru a-mi trage sufletul şi pentru a mă gîndi la farmecul vremurilor reînviate prin puterea verbului creator de lumi. Cum nu te-am cunoscut ca adult, mi-a făcut o plăcere teribilă să descopăr copilul din tine, urmărind o copilărie care numai „inocentă“ nu se poate spune că a fost, subminată la tot pasul de impulsuri înţelese abia la vîrsta raţiunii. Da, dragul meu Nego, m-ai lăsat să „recopilăresc“ alături de tine, năstruşnici amîndoi pe maidane şi în vise grăitoare. Mie mi-au lipsit mătuşile şi unchii, verişorii şi verişoarele, în fine, tot soiul pomenit de tine, fapt care ţi-aminteşte la tot pasul că n-ai apărut din nimic, ci ai făcut ochi înlăuntrul unei lumi cu un rost anume. Dă-mi voie să-ţi spun că ai simţit monstruos şi că această sensibilitate te-a marcat de-a lungul întregii tale vieţi… somatice şi spirituale. Ai simţit enorm şi ai cultivat această „slăbiciune“, căci ai fost mereu impresionat de frumos, căruia nu de puţine ori i-ai căzut victimă. Dar, atunci cînd Frumosul ţi-e tortură, eşti parcă mereu dispus să-i stai măcar în umbră. Purtînd o viaţă întreaga povara naturii tale de „estet“, te-ai lăsat mînat de simţuri şi de intuiţie, pe care le-ai intelectualizat într-un fel propriu, călăuzit de o axiologie ideatică (sau idealistă?), apărată aproape cu îndărătnicie, în ciuda condiţiilor exterioare potrivnice. Da, dragul meu, dacă n-ar fi existat stigmatul particularităţii tale sexuale, toate cele pătimite de tine în aceast