In 1990, doi hoti au jefuit Muzeul Gardner din Boston, in timpul sarbatorii orasului (ziua Sfantului Patrick), sustragand unul dintre cele mai faimoase tablouri din lume, "Concertul", pictat de Jan Vermeer. Odata cu el, au disparut alte 12 comori artistice, printre care trei panze semnate de Rembrandt. Astazi, daca mergeti la muzeul amintit, veti vedea o imagine dezolanta: un scaun cu spatar inalt este asezat in fata unui sevalet imbracat intr-un material textil de culoare maro inchis, pe care a fost asezata o rama goala – rama unde ar fi trebuit sa se afle "Concertul" vermeerian. Vidul celebreaza o opera ale carei tuse nu le vom mai putea contempla, probabil, decat in reproduceri.
Aceasta este imaginea-simbol pe care Simon Houpt, autorul volumului "Muzeul operelor disparute" (recent aparut, in remarcabile conditii grafice si intr-o traducere "curata", la Editura Vellant) a ales s-o aseze in deschiderea cartii sale. O imagine care ne face sa cugetam, cu amaraciune, asupra a ceea ce inseamna raptul in domeniul artistic, asupra a ce consecinte are acesta nu doar in planul general al culturii lumii, ci si in acela al sufletului individual. Care ne aminteste, cum bine spune autorul, ca exista spatii muzeale unde timpul incremeneste, unde doar memoria mai poate vedea ceva, cata vreme ochii au fost pe vecie vaduviti de obiectul contemplatiei. La Boston, in Muzeul Gardner, timpul a inghetat pe data de 18 martie 1990.
Timpul, insa, a incremenit in nenumarate alte locuri din toata lumea. La Luvru, este mereu 5 mai 1998, ziua cand un hot a taiat din rama sa "Drumul spre Sevres", un peisaj al lui Camille Corot, si a reusit sa se strecoare neobservat in afara muzeului. La Muzeul Munch din Oslo, este mereu 22 august 2004, cand doi banditi cu cagule pe cap s-au napustit inauntru in plina zi si au plecat, dupa o scena ca de film, cu "Strigatul" si "Madona" mare
