Siderurgiştii aveau în 1989 privilegii faţă de restul populaţiei. Frica lui Ceauşescu de masele de oameni care s-ar putea revolta a făcut ca acesta să le acorde unele înlesniri. Siderurgiştii erau o forţă, cu 160.000 de angajaţi, din care 30.000 de oameni numai la Galaţi. Ca atare, în anul Revoluţiei, primeau în plus, joia, carne.
"În fiecare joi venea la combinat o maşină cu carne şi se împărţea muncitorilor, spre deosebire de restul muncitorilor din Târgovişte. Era carne de 37 de lei kilul, ţin minte perfect", îşi aminteşte Nicolae Coman, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor din Metalurgie (METAROM) care lucra în 1989 la combinatul de oţeluri speciale de la Târgovişte. "Se făcea speculă", completează Coman, care mai spune că mai-marii judeţului aveau mereu carnea cea mai bună.
LUCRU INEFICIENT
Producţia, însă, scârţâia ca un fier vechi. Deşi presa şi literatura vremii laudă dezvoltarea de noi tehnologii în siderurgie, în teren realitatea era alta. "Ca şi acum, în siderurgia românească se producea ineficient, cu tehnologie din anii '60", spune analistul economic Ilie Şerbănescu, fost ministru al Reformei în perioada 1997-1998.
"Produsele (siderurgice - n.r.) erau făcute cu un consum energetic imens, combinatele împreună cu marile 5 fabrici din industria grea erau cele mai energofage, produceau de cinci-şase ori mai scump faţă de Occident, în medie", adaugă Şerbănescu. Însă dacă dorim să calculăm exact, ne lovim de mai multe bariere. "Multe din exporturi erau făcute în statele CAER pe sistemul îţi dau două pisici de 20.000 - îmi dai un câine de 40.000. În plus, cursurile valutare erau false, deci nu se poate calcula", adaugă Şerbănescu.
CIFRELE SPUN TOTUL
Datele disponibile îi dau dreptate. Faţă de 1950, producţia din siderurgie era mai mare de 12 ori în 1970, de
31 de ori în 1980, de 36 de ori