Sorana Cîrstea îmbină în aceste zile antrenamentele cu probele examenului de Bacalaureat
Sorana a întrerupt turneele din US Open Series pentru a da Bacul. Ea a venit în ţară imediat după ce a fost eliminată de la Cincinnati. "Îmi pare rău că a trebuit să întrerup seria aceasta fiindcă jucam bine. Mi-ar fi plăcut să fiu la Toronto şi la New Haven, dar am ratat sesiunea de vară din cauza turneelor, nu mai era cazul. E mai bine să-l dau acum, cît încă mai am proaspete în minte toate informaţiile", a spus Sorana. După ce a trecut de Română şi Franceză, oral, ieri a venit rîndul probei scrise la Limba şi Literatura Română, unde, recunoaşte ea, i-a fost cel mai frică. Subiectul i-a permis Soranei să aleagă să scrie despre "Enigma Otiliei", romanul pe care l-a citit în timpul Roland Garros-ului. "Am scris aproape şapte pagini. Mai în glumă, mai în serios, profesorii mi-au zis să mă opresc", a adăugat Sorana. Trei probe au trecut, mai sînt încă trei, Geografie, Sport şi Engleză.
O săptămînă şi jumătate e prea multă pauză pentru un jucător de tenis, aşa că ieri, după ce a trecut de emoţiile examenului, a venit la Bucureşti să se antreneze. "La Tîrgovişte nu am teren de hard. Mi-ar fi fost mai uşor!", a adăugat ea. Pe lîngă cutia cu mingi, cele două genţi cu rachete, Sorana avea cu ea mai multe cărţi.
Vineri, ea va pleca în SUA pentru a participa la US Open, unde se va afla şi pe tabloul de simplu, şi pe cel de dublu, alături de Caroline Wozniacki. Pentru ultimul turneu de Mare Şlem al anului, care debutează pe 31 august, Sorana nu are un anumit obiectiv. "Vreau să fiu sănătoasă şi să joc foarte bine", a precizat ea. Suficient pentru încă un rezultat important.
A shimbat pantofii
Cînd a venit în ţară, Sorana a trebuit să facă şi un RMN pentru a vedea ce se întîmplă cu piciorul ei drept. "Totul e în regulă. Am schimbat mul