O româncă din Statele Unite, Gheorghina Vulcu, al cărei fiu, Pete, a fost ucis, în urmă cu 21 de ani, în atentatul de la Lockerbie din Scoţia, condamnă recenta eliberare a autorului exploziei, potrivit site-ului postului local de televiziune WKYC-TV.
"Acesta ar fi trebuit să rămână (în închisoare). Familia lui îl putea vizita acolo", a declarat aceasta.
Imigranta de origine română, care a călătorit în Scoţia pentru a vedea locul atentatului, dar şi în Olanda, la procesul împotriva lui Abdel Basset Ali al-Magrehi, se întreabă unde este compasiunea faţă de familia ei. "Nimeni nu este fericit să-l lase să plece acasă. A ucis atât de mulţi oameni", a mai spus aceasta.
Când merge la momântul fiului ei, Gheorghina îi spune fiului ei, Pete, că îi este dor de el. "Spun multe lucruri. Iar apoi stau şi croşetez pături", a declarat mama românului ucis în atentatul de la Lockerbie.
Pete Vulcu, în vârstă de 21 de ani, revenea acasă de sărbătorile de iarnă, în decembrie 1988, când cursa 103 a companiei americane Pan Am, care se îndrepta spre New York, a explodat deasupra Scoţiei. Toate cele 259 de persoane care se aflau la bordul avionului Boeing 747 au murit, dar şi 11 locuitori din localitatea Lockerbie.
Bomba a fost ascunsă într-un radiocasetofon, în interiorul unei valize. Autorul atentatului, Abdel Basset Ali al-Magrehi, un fost agent al serviciilor de informaţii libiene, a fost eliberat, ieri, din motive medicale, acesta fiind bolnav de cancer la prostată în fază terminală.
CITIŢI ŞI
Liber, autorul atentatului de la Lockerbie a ajuns acasă