Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: VIDEO Scandal monstru la Serviciul de Ambulanţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 august 2009 ·

Un ambulanţier acuză conducerea instituţiei din Petroşani de nereguli şi abuzuri. Ionică Lihoacă reclamă şi faptul că se fură combustibil şi nu se respectă regulamentul intern. Un angajat al Serviciului de Ambulanţă din Petroşani, Ionică Lihoacă, acuză şeful de furt de motorină, iar pe colegi de nerespectarea regulamentelor interne. Bărbatul susţine că a fost pus pe lista diponibilizărilor, în urma unei decizii de restructurare a patru posturi de ambulanţier în judeţul Hunedoara, însă asta numai pentru că a îndrăznit să vorbească despre neregulile pe care le-a descoperit.

Acuzat de furt de motorină

Lihoacă a pus la dispoziţia „Adevarul” şi câteva minute de filmare în care se vede cum coordonatorul ambulanţierilor pe zona Petroşani-Lupeni-Vulcan, Petrişor Ciuică, îşi spală maşina personală folosindu-se de utilităţile instituţiei, dar şi cum ambulanţierii fumează în maşinile de urgenţă.

„Se poate vedea clar, în filmuleţ, cum Ciuică îşi bate pur şi simplu joc de banul contribuabilului şi se aude spunând că «apa lui Emil Stoica, Şeful Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Hunedoara, e la ofertă». De asemenea, am chemat în instanţă serviciul şi am depus o plângere la DNA pentru furt de combustibil. La multe dintre curse rămâneau 12-15 litri de motorină, iar pe aceştia îi lua Ciucă şi îi folosea în interes personal, el fiind şi instructor la şcoala de şoferi”, a declarat Lihoacă.

Ciuică neagă acuzaţiile

Coordonatorul ambulanţierilor, Petrişor Ciuică, respinge acuzaţia de furt de combustibil şi adaugă că a depus plângere penală împotriva lui Lihoacă pentru aceste afirmaţii. „Eu nu am de unde să ştiu cât combustibil rămâne. Asta nu intră în atribuţiile mele. Referitor la spălatul maşinii personale la serviciu, ştiu că nu este normal, mai ales acum, pe timp de criză. Am evitat asta, însă cred că filmarea respectivă este din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 42 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 6 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°