Hunedoreanul, deţinător a trei premii UNITER, este semnatarul regiei a sute de piese de teatru montate pe aproape toate scenele din ţară. Profil
Născut - 29 ianuarie 1953.
Educaţie - Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti.
Experienţă - Peste 30 de ani regie de scenă, 15 ani de regie teatru radiofonic, cinci ani la catedră
Familie - Căsătorit, doi copii.
Viaţa trăită în teritoriul marcat de vraja teatrului lasă urme. O anume elocvenţă, o subtilitate boemă în atitudine, o nelinişte ce pare a fi oricând gata să erup. În plus, citatele din dramaturgi celebri, menite a sublinia o idee, vin ca o deformare profesională pentru Mihai Lungeanu, regizorul hunedorean care de 32 de ani transformă tandemul scenă plus actori în emoţie.
A lucrat cu spuma scenei româneşti, de la Lepoldina Bălănuţă la Florin Piersic jr., de la Marcel Iureş la Victor Rebenciuc. A adus faţă în faţă în studioul de radio două nume sacre ale scenei în persoanele lui Radu Beligan şi Dan Puric.
„Sunt un regizor călăuză. Câteodată aspru, câteodată sâcâit, mereu atent la nuanţe şi întotdeauna într-o stare de explorare a drumului de la intenţie la succes”, spune regizorul.
Numărul metamorfozelor prin care trece textul autorului e limitat doar de imaginaţia şi viziunea regizorului. „Am montat Ţara lui Gufi de Matei Vişniec în şapte variante. De exemplu, textele pieselor lui Sheakespeare sunt aproape toate variante ale textului original. Există chiar şi un Hamlet modern care foloseşte un limbaj la zi, departe de exprimarea arhaică a epocii. Singurul text unde regizorii români respectă cu sfinţenie şi ultima virgulă este Caragiale. Nimeni nu a îndrăznit niciodată să spună că poate face un text mai bun decât marele maestru”, spune Mihai Lungeanu.
„Parcă umblam prin mâl!”
Întrebare
