Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Ciprian Hreţcanu Predă informatica (PORTERT)

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

Artistul este profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava şi îşi împarte timpul între şcoală şi ansamblul folcloric „Flori din Bucovina“.

A făcut o pasiune pentru dans încă din şcoala primară. „Pasiunea pentru dans o am de la tatăl meu, este o tradiţie de familie. Şi fraţii mei practică dansul. Împreună dansăm de mici în sat, la diferite manifestări”, a povestit Ciprian.

În timpul studenţiei la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, a făcut parte dintr-o formaţie de dans, unde s-a perfecţionat şi a învăţat în acelaşi timp cu regretatul maestru-coregraf Friedrich Svarţ. „Pentru mine a fost o onoare să lucrez cu el. Am avut multe de învăţat, iar în memoria lui am păstrat în trupă câteva dansuri exact aşa cum mi le-a predat dumnealui“, a mărturisit artistul. În anul 2007 a înfiinţat ansamblul folcloric „Flori din Bucovina”, care are peste 25 de dansatori cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani.

Îi place să lucreze cu copiii

Destinul a pus apoi toate lucrurile în ordine şi chiar dacă trupa este una tânără, realizările sunt destule. Anul trecut, ansamblul a obţinut premiul I la Concursul Naţional de Interpretare Muzicală şi Coregrafică „Emanuel Elenescu“, ce a avut loc la Piatra Neamţ. „Îmi face plăcere să lucrez cu copiii, te deconectezi de la stresul zilnic când eşti cu ei şi atunci când îi vezi pe scenă şi vezi rezultatele de la final nu mai ai cuvinte”, a mai spus Ciprian. În acelaşi an a asigurat programul artistic la Zilele Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, unde au încântat publicul cu dansurile lor.

Apreciaţi şi în Italia

În vara acestui an, copiii din ansamblul „Flori din Bucovina” au susţinut două spectacole în Italia, la Torino şi Chieri, la Festivalul „Floarea Tinereţii“. Acolo au prezentat mai multe dansuri din Moldova şi Bucovina, Oaş şi Ardeal, reuşind să mai aline dorul de casă al sutelor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°