Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumpărătorii utilajelor Rulmentul caută acum clienţi pentru a le revinde

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 24 august 2009 ·

„Dacă găsim un producător care vrea să facă rulmenţi la Braşov vom încerca să cumpărăm şi halele”, spune Silviu Strejuţ,

administratorul Silnef MG SRL, firmă care are în spate un acţionariat care se ocupă cu reciclat fier vechi

Silviu Strejuţ, administratorul companiei Silnef MG SRL, cea care a achiziţionat recent utilajele companiei Rulmentul, intrată în faliment la începutul anului trecut, ne-a declarat că este în contact cu câteva companii interesate de producţia de rulmenţi. „Dacă vom reuşi să găsim un producător important care să vrea să facă rulmenţi la Braşov, vrem să ne înscriem şi la licitaţia pentru hale, dar doar pentru câteva”, a spus Strejuţ.

„Printre cei cu care purtăm discuţii se numără compania ZKL Cehia, dar vom lua legătura şi cu compania turcă ce controlează societatea Rulmenţi Bârlad, pentru că ştim că a fost interesată în achiziţia societăţii braşovene producătoare de rulmenţi. Oricum, intenţia noastră este să vindem aceste utilaje unui producător de utilaje, după ce vom recicla acele maşini uzate moral”, a precizat Strejuţ. Acesta a mai spus că nu este foarte grăbit să realizeze o tranzacţie, ci că va studia foarte atent piaţa producătorilor de rulmenţi.

Silnef MG SRL Braşov a achiziţionat utilajele Rulmentul, adjudecându-şi licitaţia pentru 2,5 milioane de euro. Compania îi are ca acţionari pe Strejuţ, care deţine 47% din capitalul social, şi societatea Remat MG Arad, aceasta având o cotă de 53% din acţiuni, care, la rândul său, este controlată de concernul austriac din domeniul reciclării, Muller-Guttenbrunn. Administrator este Strejuţ, care mai deţine şi compania Silnef SA Braşov. Firma are ca obiect principal de activitate demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. Capitalul social al companiei este de 29,4 milioane de lei.

Societatea Rulmentu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 51 minute
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 58 minute
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 3 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum 59 minute
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum o ora
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Peste 50°C la Roma, înregistrate într-o filmare Greenpeace Italia cu o cameră termică cu infraroşu. Incendiu de pădure în sud-estul Romei

News.ro acum o ora
Greenpeace Italia a difuzat imagini filmate cu o cameră termică cu infraroşu, la Roma, care a înregistrat o temperatură de peste 50°C, în contextul în care Italia este afectată de anticiclonul african ”Minos”, care provoacă un val de căldură cu temp

Tricolorii la Euro 2024: TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt pentru suporterii care vor să fie alături de naţională la ultimul meci din grupe

News.ro acum 33 minute
TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt, săptămâna viitoare, pentru suporterii care vor să fie alături de tricolori la ultimul meci din grupele Euro 2024. În contextul în care, în data de 26 Iunie, pe stadionul din Fr

Ministerul de Finanţe: Preţul poliţelor de asigurare obligatorie rămâne plafonat până la 30 septembrie

News.ro acum 58 minute
Preţul poliţelor de asigurare obligatorie RCA rămâne plafonat până la 30 septembrie, în urma unei decizii luate, vineri, de Guvern, la propunerea Ministerului de Finanţe. ”La propunerea MF, Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septe

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 8 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°