Un birou pe care cu greu îl găseşti, deşi e în buricul târgului: strada Ecaterina Varga nr. 4, etaj 1. Un birou fără plăcuţă de identificare şi un „personal instruit să ofere, în baza solicitărilor, informaţiile necesare", aşa cum susţinea conducerea Vectra Construct în scrisoarea deschisă primită de toţi păgubiţii.
În urma protestelor organizate de o parte a păgubiţilor Vectra Construct, reuniţi într-o Asociaţie a păgubiţilor, conducerile celor două societăţi, Vectra Imobiliare şi Vectra Construct, au hotărât, ca o metodă de împiedicare a viitoarelor acţiuni, să-şi deschidă un centru de informare. Deschis pe 20 august, cu o zi întârziere faţă de data stabilită iniţial, acesta ar trebui să funcţioneze ca „unic captator al solicitărilor şi unicul distribuitor de informaţii oficiale" către beneficiari.
În prima zi însă, după cum ne-a adus la cunoştinţă unul dintre păgubiţii Vectra Construct care a mers să ceară câteva informaţii suplimentare, centrul de informare a funcţionat mai mult ca unul de dezinformare. „La adresa indicată funcţionează şi sediul administratorului judiciar Cantor SPRL, iar în biroul de vizavi este centrul de informare. Persoana însărcinată să ne dea informaţii este total neavizată, a fost pusă doar de decor. Mi-a spus să fac o cerere în care să-mi expun nemulţumirile şi peste zece zile voi primi un răspuns", ne-a declarat păgubitul. În ciuda faptului că dintr-o singură experienţă nu se poate califica un personal ca fiind lipsit de competenţă, calificativele transmise de conducerea instituţiei par a nu se încadra în ceea ce se găseşte la faţa locului. După cum susţineau în nenumărate rânduri mai mulţi păgubiţi, mult-trâmbiţata deschidere a respectivului centru de informare face parte din campania de intimidare a păgubiţilor. Un birou pe care cu greu îl găseşti, deşi e în buricul târgului: strada Ecaterina Varga nr. 4, etaj 1. Un birou f