- Diverse - nr. 362 / 25 August, 2009 Muzica devine fascinanta daca este ascultata la locul si momentul potrivit, de auditoriul potrivit. Fiecare individ isi are afinitatile sale, prefera anumite genuri muzicale, selectiv. In acelasi timp, respinge alte genuri sau melodii, din motive personale. Pentru a asculta muzica, lumea merge la spectacole, merge la discoteci, unde poate sa faca si miscare in voie, sau nu merge nicaieri si asculta acasa. Cand cineva se duce intr-un local, cu toate ca este difuzata muzica in cele mai frecvente cazuri, nu se duce pentru auditie muzicala, ci pentru consumatie. Cand intra in local doua sau mai multe persoane, pe langa consumatie, este de inteles ca vor sa si converseze. In multe localuri se face abstractie de aceste prioritati ale clientilor si dau mai tare muzica. Isi fac un deserviciu, deoarece muzica difuzata cu sonorul tare ingreuneaza conversatiile si nici consumatia nu are castig de cauza, fiindca musteriii lor devin mai degraba dispusi sa paraseasca repede localul. In acest timp, proprietarul localului si personalul angajat cred ca le fac clientilor o ambianta placuta. Mai cred ei ca clientii pot fi atrasi cu muzica difuzata de ei. Se insala. Dar, localul fiind in proprietate privata, daca legea permite, pot da drumul la muzica pana-si imprastie clientii. Intr-o astfel de ambianta, conversatiile se poarta prin strigate. Este locul optim pentru reglarea oricaror neintelegeri intre scandalagii. Cateva din aceste considerente au stat probabil la baza formularilor unor texte de lege care limiteaza aceste practici sau chiar o interzic, cum ar fi HCL 135/ 2009, care interzice difuzarea muzicii pe terasele sezoniere. Este o masura de protectie fata de populatie, pentru a nu fi nevoita sa suporte muzica din localuri. In unele se respecta interdictia, in altele, nu. Ceea ce este mai grav este faptul ca organele care ar fi obligate sa