În Oradea găseşti ceva ce rar mai întâlneşti în România: burgul de la graniţa secolelor XIX şi XX. Explicaţia este apartenenţa locului la Imperiul Habsburgic şi completarea reuşită adusă stilului de Crişul Repede, care prin oraş încetineşte puţin pentru a da clădirilor prilejul să se oglindească în voie. Sursa: Dan Arsenie

Pe o clădire imensă stau cam o mie de porumbei. Când aceştia îşi iau zborul, căci o fac numai în grup, pescarul care îşi plimbă nada prin apele Crişului Repede ia o pauză, că e prea mult zgomot.

Dacă privirea ţi-era atrasă până acum de cazna omului de a fenta peştele din râu, ochii urmăresc brusc porumbeii.

CUM AJUNGI

CAZARE

Aşa dai cu privirea de interesanta arhitectură a centrului oraşului. Prima care îţi sare în ochi este tocmai clădirea de pe care au plecat zburatoarele, Primăria, construită prin 1902. Apoi, te cucereşete Biserica Romano-Catolică de peste drum, dar şi câteva turnuri întinse spre cer.

PESTE CRIŞ. Centrul oraşului, dominat de clădirea primăriei, Biserica Romano-Catolică şi câteva palate.

La braţ cu Crişul

Unul dintre ele este Vulturul Negru, care urmează întocmai stilul arhitectural impus de secesiunea vieneză. Termenul este echivalent cu mult mai celebra mişcare franţuzească Art Nouveau, care dorea să primenească aşezările dominate de "stilul" industrial, uniform şi foarte sărac. În Palat funcţionează acum un hotel, dar elementul principal de atracţie este aleea pietonală acoperită cu plafon de sticlă. Zona are trei intrări şi cuprinde numeroase cafenele.

Păşind pe străzile întortocheate din interior, găseşti şi simbolul locului, pe un vitraliu pe care nu îl poţi rata în bătaia soarelui. Una dintre străzi te poartă spre ieşirea din centru. Peisajul nu mai este la fel de interesant, câteva blocuri comuniste