Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Ambulanţele private „mănâncă o pâine” când celelalte sunt ocupate

Publicat in Adevarul, marți 25 august 2009 ·

De la începutul anului, cele două servicii particulare de ambulanţă din Cluj se află „la mâna” serviciului 112. Prompt Urg şi Fundaţia Creştină „Salvarea” asigură asistenţă medicală la domiciliu atunci când echipajele Serviciului Public de Ambulanţă sunt ocupate. De la începutul anului, când sunaţi la 112 pentru a chema o ambulanţă, aţi putea avea surpriza să vă vină acasă o ambulanţă privată. Nu aveţi de ce să vă faceţi griji, serviciul este în continuare gratuit, fiind suportat de Casa de Asigurări de Sănătate. Acest lucru se poate întâmpla dacă echipajele Serviciului Public de Ambulanţă sunt ocupate, iar solicitarea nu este o urgenţă majoră.

Prompt Urg SRL şi Fundaţia Creştină Salvarea deţin fiecare câte şapte ambulanţe, folosite în special pentru transportul de pacienţi, dar şi pentru asistenţa medicală la domiciliu. Printr-un ordin al Ministerului, ambulanţierii privaţi au fost obligaţi să se lase „dirijaţi” de dispecerii de la Serviciul de Ambulanţă.

Acoperă tot judeţul

Fundaţia Creştină „Salvarea”, înfiinţată în 1996, se bazează pe parteneriatul cu austriecii de la fundaţia Arbeiter Samariterbund Linz, care le-a donat toate cele şapte ambulanţe, iar în septembrie vor mai trimite încă două autoturisme.

Preşedintele fundaţiei, Lucian Marin, spune că, în prezent, fundaţia asigură transportul bolnavilor pentru dializă sau alte servicii medicale, dar şi asistenţă medicală la domiciliu în întreg judeţul cu un echipaj cu medic.

„Dacă vor fi bani, vom angaja şi alţi medici. Deocamdată avem patru medici angajaţi, care lucrează prin rotaţie”, spune Marin.  Potrivit acestuia, austriecii realizează un audit în fiecare an, pentru nu a exista suspiciuni. „Ei ne dau şi sfaturi pentru că şi ei funcţionează la fel”, spune Lucian Marin, care este totodată liderul de sindicat de la Serviciul Public de Ambulanţă Clu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”

Mediafax acum 41 minute
Fostul fotbalist fusese internat în stare gravă pe 7 septembrie în secţia de pneumologie a spitalului Civico din Palermo. Fotbalul italian îşi ia rămas bun de la Salvatore Schillaci, care s-a stins din viaţă la vârsta de 59 de ani, după ce s-a lupta

UPDATE - Cod galben de averse însemnate cantitativ în Moldova şi nordul Dobrogei / Judeţele vizate / Risc de viituri majore - HARTA

News.ro acum 43 minute
Meteorologii au emis avertizare cod galben de precipitaţii, pentru judeţe din Moldova şi nordul Dobrogei, unde anunţă cantităţi de apă ce pot ajunge la 30 de litri pe metru pătrat. Avertizarea este valabilă în 19 septembrie, în intervalul 03.00 – 18

Ucraina vrea ca România să doboare dronele ruseşti care se apropie de spaţiul aerian românesc

Mediafax acum o ora
Ministrul de Externe din Ucraina, Andrii Sybiha, face miercuri o vizită în România. Demnitarul ucrainean s-a întâlnit cu ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu. La finalul întâlnirii, cei doi diplomaţi au susţinut o scurtă conferinţă de presă

Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Ungaria din cauza inundațiilor. Debitul Dunării, așteptat să crească

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează miercuri cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria, asupra faptului că, în contextul inundaţiilor recente, se preconizează aplicarea de către autorităţile m

STUDIU: Aproape 40% dintre gospodăriile din întreaga lume întâmpină dificultăţi în plata facturilor la electricitate şi majoritatea nu îşi permit un cost suplimentar pentru energie verde

News.ro acum 54 minute
Aproape 40% dintre gospodăriile din întreaga lume se confruntă cu dificultăţi semnificative în plata facturilor la electricitate, iar majoritatea consumatorilor nu sunt dispuşi să suporte un cost suplimentar pentru investiţii în energie verde, arată

Campionul mondial ucrainean la categoria grea la box Oleksandr Usîk, încătuşat pe aeroportul polonez Cracovia. El a fost eliberat după intervenţia lui Zelenski

News.ro acum o ora
Campionul mondial ucrainean la categoria grea la box Oleksandr Usîk a fost încătuşat pe aeroportul din Cracovia, în Polonia, potrivit unor imagini publicate de site-ul ucrainean UNITED24, iar boxerul a evocat pe reţele de socializare o ”neînţelegere

Pagerele care au explodat în Liban au fost fabricate de o companie cu sediul în Budapesta. Hezbollah promite răzbunare

Ziare.com acum 2 ore
O companie din Ungaria a fabricat pagerele utilizate de israelieni în atacul din Liban în care nouă persoane au murit și alte aproximativ 3.000 au fost rănite, a susținut Gold Apollo, compania taiwaneză despre care se spune că ar fi produs dispoziti

INS: Câştigul salarial mediu brut a fost de 77.416 lei la nivelul întregului an 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform INS, numărul mediu al salariaţilor în luna octombrie 2022, pentru întreprinderile cu cel puţin 10 salariaţi, a fost 4766,3 mii persoane, din care 48,8% femei. Cei mai mulţi salariaţi (77,3%, respectiv 3685,5 mii persoane) au făcut parte din

Primele declarații ale bărbatului care a dat foc în Palatul Parlamentului. „Am fost la DNA săptămâna asta”

Libertatea acum 2 ore
Bărbatul reținut pentru 24 de ore după ce marți a provocat un incendiu la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor a declarat că a făcut gestul din cauza clasei politice, potrivit imaginilor difuzate de Digi 24.

Bărbat găsit mort între conductele de termoficare, într-un cartier din Arad

Press Alert acum 36 minute
Foto: Arhivă Un bărbat de 51 de ani a fost găsit miercuri mort între conducetele de termoficare dintr-un cartier din Arad. Potrivit IPJ Arad, miercuri, în jurul orei 8:30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, între conductele de termoficare

Vremea

București
acum

21°
mie.

16°/24°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

13°/22°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
Constanta
acum

23°
mie.

17°/23°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

12°/22°
joi

10°/19°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/24°