În scurt timp, vor începe lucrări de modernizare a liceului şi a anexelor Şantierul de la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea se va contura în curând, Consiliul Local urmând a aproba mâine finanţarea pentru lucrările de modernizare la această unitate de învăţământ. În total, pentru lucrări la exteriorul clădirii, la ateliere, dar şi la terenul de sport, spaţiile verzi şi parcări se vor investi, potrivit proiectului, 740.000 de euro. Acelaşi act normativ indică faptul că banii vor proveni din resurse bugetare proprii ale municipiului. Dacă raportul executivului va fi aprobat de către aleşii locali, lucrările ar putea demara foarte curând. Proiectul ce va fi supus aprobării include lucrări de izolare termică şi modernizare la acoperişul clădirii principale, refacerea finisajelor şi înlocuirea tâmplăriei din lemn cu cea din termopan.
Lucrările vor continua în timpul cursurilor
De asemenea, vor fi investite sume importante în laboratoarele liceului, unde se vor înlocui acoperişurile şi tâmplăria din lemn va fi schimbată cu una modernă din termopan. Potrivit proiectului ce urmează a fi aprobat, lucrările finanţate ar trebui să dureze şase luni de la data contractării şantierului. Astfel, elevii îşi vor începe cursurile printre schele şi materiale de construcţie. Oficialii din primărie spun că orele de curs se vor ţine după un orar adaptat astfel încât programa şcolară să nu fie afectată, mai ales că majoritatea lucrărilor se vor face în exteriorul clădirii. Tot reprezentanţii primăriei afirmă că modernizarea de la Oltchim se face în această perioadă pentru că abia acum s-au găsit resursele bugetare necesare. Mai norocoşi, elevii Liceului de Artă vor începe şcoala după ce muncitorii vor termina de modernizat clădirea.
Clase noi la Liceul de Artă
Potrivit lui Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei R