Cei mai mulţi consilieri la cele două cabinete deschise îi are deputatul UDTTMR Amet Aledin - zece
Per ansamblu, numărul responsabililor pentru fiecare cabinet în parte nu depăşeşte patru, dintre care unul este, în general, şoferul.
După scrutinul parlamentar din noiembrie, fiecare deputat sau senator a avut libertatea să-şi aleagă, pentru cabinetele deschise în teritoriu, personal abilitat să se ocupe de treburile interne. Suma pe care fiecare ales al Parlamentului poate să o plătească pentru angajaţii săi nu trebuie să depăşească 70 de milioane de lei vechi, iar din totalul sumei forfetare alocate pentru fiecare cabinet în parte, salariile angajaţilor nu trebuie să depăşească 55%. În realitate însă, după cum ne-a declarat deputatul Gheorghe Dragomir, fiecare parlamentar poate să-şi ia câţi consilieri vrea, însă problema apare la momentul în care aceştia trebuie plătiţi.
Chiar şi pe timp de criză, cu sau fără prea mulţi bani, fiecare parlamentar trebuie să se ocupe de problemele locuitorilor din colegiul său. Cu excepţia parlamentarilor minorităţilor, Amet Aledin (UDTTMR) şi Iusein Ibram (UDTR), care au consilieri în mai multe judeţe de pe teritoriul ţării, ceilalţi parlamentari constănţeni au maxim câte patru consilieri, dintre care unii sunt doar colaboratori, angajaţi pe diferite proiecte sau în funcţie de tururile de scrutin care au fost în ultimele luni.
Cel mai „bogat" la capitolul consilieri este de departe Amet Aledin, care are nici mai mult, nici mai puţin de zece angajaţi. „Fiind deputat al minorităţilor, trebuie să am oameni de legătură în toate colţurile din judeţ. Am angajaţi - colaboratori în Constanţa (doi), Tulcea, Valu lui Traian, Medgidia, Mangalia, Valea Seacă, Agigea, Cumpăna şi în Bucureşti". Colegul său, Ibram Iusein, are doar trei angajaţi la trei cabinete deschise în trei puncte diferite ale ţării: Constanţa, Timişoara