O fetiţă de doi ani şi jumătate a ajuns în stare critică la Spitalul de Copii după ce a căzut de la geamul unui apartament de la etajul şase al unui bloc din cartierul clujean Mărăşti. O fetiţă de doi ani şi jumătate a ajuns în stare critică la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii după ce a căzut de la etajul şase al unui bloc de pe strada Fabricii. Accidentul s-a produs în jurul orei 10.30.
Potrivit directorului Spitalului Clinic de Copii Cluj, dr. Ioan Figan, starea generală este gravă, cu traumatism cranio-cerebral sever. „Fetiţa se află în comă de IV, în stare de şoc şi este intubată”, a spus Figan. La ora 12.30, fetiţa era supusă unui examen RMN.
A încercat să o prindă
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Gina Pop, a declarat că fetiţa se afla în îngrijirea bunicii sale şi a căzut de la geamul unei camere de la etajul al şaselea al blocului.
Un tânăr aflat în apropiere a obsevat că fata se afla pe marginea geamului şi când aceasta a căzut, a încercat să o prindă. Chiar dacă bărbatul a încercat să o prindă, a reuşit doar să-i atenueze căderea.
La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD şi o ambulanţă, care i-a acordat primele îngrijiri copilei şi a transportat-o la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii.
CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ
Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga