Recurgind - comod - la formula maioresciana a formelor fara fond, e de constatat disolutia intregului sistem artistic regimentar. In locul acestuia supravietuind o fantoma ce-si trage unele seve din chiar trecutul ei, disparut odata pentru totdeauna. Ar fi un pic exagerat sa se vorbeasca despre actualele uniuni de creatie ca fantome ale unui trecut de care nu de multa vreme ne-am despartit. Si totusi, franchetea ne indeamna sa diagnosticam. Culmea e ca aceste rinduri sint scrise de cineva care este el insusi membru al unei astfel de uniuni, ba, rindurile sint comise in chiar atelierul ce e tutelat de Uniune. Cum insa pictorul care scrie acum e un... exagerat - a fost chiar si in vremea de glorie a Uniunii un exagerat -, de ce nu i-as lasa in voie tonul specific? A face - numai si succint - istoricul Uniunii Artistilor Plastici e a-l face, implicit, si pe al comunismului autohton. Ceea ce nu e cazul deocamdata. Autohton insemnind, frans, aservirea la sovietici. De unde si aparitia, in 1950, a formei... artistice de inregimentare. Modelul fiind, evident, cel moscovit. De plecat, totusi, cu detasarea de rigoare, de la realitati. Trebuie recunoscut faptul ca o energie iesita din comun a pus in fapta o organizatie de breasla ce a avut o imensa greutate in contextul propagandistic al vremii. I s-a asigurat, mai intii, o serioasa baza materiala - ateliere, galerii, case de creatie, calatorii avantajoase (toate in blocul comunist, fireste) - de care am cam beneficiat, s-o recunoastem, cu totii. Urma sa apara si profitul. Iar propaganda l-a si obtinut cu prisosinta. "Bienalele" de la Dalles erau mostre perfide de impacare a valorilor autentice - unele din acestea reprezentate de figurile marcante ale celeilalte Romanii - cu disponibilii de toata mina, beneficiari, mai ales acestia, ai stipendiilor consistente ale Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, sucursala a CC-ul