Reducerea cheltuielilor societăţii „Remin” cu 30%, poate însemna genocid ecologic, deoarece nu mai sunt bani pentru lucrările de conservare ale minelor şi ale iazurilor de decantare.
Bugetul societăţii „Remin” s-a diminuat cu 30 de procente, în consecinţă, angajaţii care se ocupă de lucrările de conservare la minele din judeţ vor trebui să-şi reducă drastic activitatea. „Este dramatic. Nu se mai poate asigura paza la minele părăsite şi ştiţi că deja au avut loc mai multe accidente mortale pentru că hoţii pătrund să fure fier vechi”, a declarat Ştefan Petricean, preşedintele Sindicatului „Meridian”, filiala Maramureş, cel care reprezintă interesele angajaţilor Remin. „Nu se pot face lucrări la iazurile de decantare şi ne paşte în orice moment un dezastru ecologic similar cu cel de la Bozânta din anul 2.000”, a adăugat Petricean.
Demersuri pentru finanţare
Prefectul de Maramureş, Sandu Pocol a recunoscut că are cunoştinţă despre problemă, a afirmat că a făcut numeroase demersuri către Guvern pentru obţinerea de finanţare, dar că nu poate să mai facă nimic, decât să aştepte. „Mă rog să nu avem o rupere de nori în zona Borşa, unde este qiazul Colbu, pentru că ne-am confrunta cu o poluare transfrontalieră şi atunci am avea probleme cu adevărat mari”, a subliniat Sandu Pocol.