Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiceiuri din ţinutul cu soarele aprins în inimă

Publicat in Jurnalul, joi 27 august 2009 ·

Dacă nu ai rădăcini, te smulge vântul, spune un proverb balcanic. Şi nici macedonenii nu se dezic de această vorbă veche, clamându-şi de câte ori au prilejul lunga istorie.

În cele mai vechi timpuri, macedonenii au populat partea de sud a Macedoniei de astăzi, primul stat macedonean apărând în secolul al VII-lea î.Hr., în timpul dinastiei Argeade.

Pe vremea lui Alexandru I, macedonenii au început să se extindă spre numeroase oraşe, printre care Aeordania, Bottieae, Pieria, Mygdonia şi Almopia. După o scurtă dominaţie a Imperiului Persan, statul macedonean şi-a recăpătat independenţa, avându-l ca rege pe Alexandru I. Din cauza stilurilor de guvernare greceşti adoptate apoi de Alexandru cel Mare, care avea să ajungă conducătorul unui vast imperiu, şi aici au fost implementate cultura şi ştiinţa grecească.

Un mileniu şi ceva mai târziu, majoritatea etnografilor care călătoreau în Imperiul Otoman clasifica populaţiile vorbitoare de limbă slavă ca fiind... bulgari. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, un grup de intelectuali a dorit să arate că, deşi vorbesc o limbă slavă, macedonenii sunt o etnie ce nu are legătură cu sârbii sau bulgarii.

OBICEIURI MACEDONENE

Cultura poporului macedonean are tendinţe atât tradiţionaliste, cât şi moderniste, acest lucru putându-se observa în afecţiunea pe care o poartă ţării în care s-au născut. Patrimoniul cultural este puternic accentuat în tradiţiile macedonene, în elementele costumelor tradiţionale, decoraţiile şi ornamentele aflate în locuinţe, dar şi în mănăstiri sau biserici, iconostase, sculptură în lemn şi altele.

Tradiţiile macedonenilor sunt puternic ancorate în viaţa de zi cu zi, constituind în acelaşi timp un mod de a le arăta respect strămoşilor, dar şi un ajutor oferit tinerilor pentru a-şi păstra resursele spirituale, tradiţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum 55 minute
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Dolj: Copil înecat într-o baltă din zona unui baraj. Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat, în seara zilei de 1 iunie, într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj. Trupul băiatului a fost găsit, însă era prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, deschiderea

SRI, căderea în purgatoriu si ieșirea

Ziua News acum 17 minute
Ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în interiorul Serviciului Român de Informații dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului menită

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum 2 ore
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 4 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°