Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galati: Fostul Centru de Transfuzii a ajuns veceu public

Publicat in Adevarul, joi 27 august 2009 ·

De aproape doi ani, fostul Centru de Transfuzii din Ţiglina I, este lăsat în paragină de către autorităţi, iar clădirea a fost multă vreme „casa” boschetarilor din zonă. În jurul acesteia, s-au adunat mormane de gunoaie „asezonate” cu fecale, iar mirosul de urină taie respiraţia trecătorilor. Asta în condiţiile în care acolo urma să se mute Dispensarul TBC. Gălăţenii care locuiesc în preajma centrului se plâng că nu mai suportă mizeria şi mirosul acesteia. S-au făcut  nenumărate sesizări către municipalitate, prin care oamenii cer alungarea boschetarilor şi igienizarea clădirii. 

„Mai bine ar lăsa o familie necăjită să locuiască acolo, nu să lase toţi boschetarii să o umple de urină. Totuşi de două săptămâni a fost blocat accesul în clădire” , ne-a spus Matei Dumitru.

„Câteodată, dimineaţa, când plecam la muncă, mi-era frică să trec pe aici. E mai bine de când a fost blocată intrarea principală. Mare păcat că s-a permis vandalizarea fostului centru . Au dărmat şi au cărat tot boschetarii . Până şi caloriferele le-au furat şi le-au vândut la fier vechi. Clădirea a ajuns un dezastru” , consideră Zenovia Teodorescu.

După mutarea Centrului de Transfuzii într-un sediu nou şi modern, clădirea dezafectată a fost considerată  locul ideal pentru mutarea dispensarului TBC, de pe strada Culturii, rămas „pe drumuri” după ce clădirea în care a funcţionat mulţi ani a fost retrocedată.  Din păcate, soluţia n-a fost materializată nici până astăzi.

Spre surprinderea noastră, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie dr. Claudia Scorpan ne-a declarat că nu ştie nimic despre intenţia aceastei mutări.

 În schimb, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, în temă cu acest proiect, a afirmat că: „Nu este nicio investiţie prevăzută pentru anul acesta la fostul Centru de Transfuzii. Noi am luat doar măsuri să nu m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluare Națională 2024. Notele vor apărea pe edu.ro

Ziare.com acum 53 minute
Rezultatele la Evaluarea naţională vor fi afişate miercuri, 3 iulie, până la ora 14:00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3

Incendiu violent în București, la un grup de locuințe învecinate. Trei persoane au ajuns la spital, 26 au fost evacuate

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Bucureşti au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Sectorul 2, la un grup de locuinţe învecinate. 26 de persoane au fost evacuate, cinci fiind asistate medical. Trei dintre ele

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

Lagarde: Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro

HotNews acum o ora
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat marţi că Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro, transmite CNBC. Lagarde a spus că, deşi inflaţia serviciilor a rămas per

Trei oameni au murit și cinci au ajuns la spital, după un accident grav în Giurgiu

Ziare.com acum 25 minute
Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost transportate la spitale din Capitală în urma unui accident între un autoturism şi o autoutilitară produs pe DN6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu. "ISU Giurgiu a fost solicit

Aproape 600 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un copil de 8 luni din Iași

Ziare.com acum 8 ore
În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe, peste 2.000, sunt în judeţul Braşov. În ultima săptămână s-a înregistr

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 8 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 7 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 10 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

VIDEO „Nu este necesar” un test congnitiv pentru Joe Biden, spune Casa Albă / „Are Alzheimer sau demență?”

HotNews acum 8 ore
Un test cognitiv „nu este necesar” pentru Joe Biden, a cărui stare de sănătate este un subiect intens discutat după dezbaterea electorală cu candidatul republican Donald Trump de săptămâna trecută, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°