Traian Băsescu este un politician pursînge. Ştie să dea replici şi să iasă din orice încurcătură. În ciuda greşelilor pe care le face zi de zi, mai are o zestre electorală consistentă. Alegătorii par a-l credita în continuare, chiar dacă sîntem mai aproape de dezastru ca oricînd.

Sub mandatul său, România a progresat doar cînd la conducerea Guvernului era Călin Popescu-Tăriceanu, eternul său rival. O creştere economică anuală semnificativă, dublarea pensiilor, mărirea consistentă a veniturilor majorităţii, circulaţia liberă a persoanelor şi a produselor româneşti prin integrarea în UE, investiţii străine de aproape 20 de miliarde de euro, toate au fost realizate de guvernul liberal. La aproape un an, lucrurile s-au inversat: prăbuşire economică, peste o jumătate de milion de şomeri, suprataxe, impozite aiuristice, forfetări ale firmelor mici şi mijlocii, ieşirea din scenă a multor întreprinzători, derută în PNL, forfait UDMR, într-un cuvînt, opoziţie de paie. Traian Băsescu e „în cele ce sînt şi ce mîine vor rîde la soare“, parafrazînd cîntecul copilăriei sale. Şi-a văzut visul cu ochii. O alianţă monolit, PSD – PD-L, de fapt FSN pe rit nou, peste care el e şi Demiurg, şi Înger negru, deopotrivă.

Fratele său face afaceri cu armament. Toate ziarele sînt pline. Semn că nici măcar serviciile Secrete nu-l mai suportă. Să nu credeţi cumva că datele despre firma în care Mircea Băsescu este acţionar au apărut aşa, din neant. Un ziarist aduce acuze de complicitate cu mişcarea teroristă şi toată lumea tace. Mai există vreo speranţă pentru o lume de melci? Privim spre Palatul Victoria şi rămînem sideraţi. Performanţele Guvernului Boc reprezintă limita maximă a incompetenţei. Aşa cum am mai spus, uitîndu-mă la acest Emil Boc, ce a reuşit să facă „obedienţa ridicolă“, vorba regretatului Octavian Paler, tipul „valetului perfect“, cum bine l-a înc