Ghidul de finanţare pentru împădurirea terenurilor folosind fonduri europene va apărea la 8 septembrie, după trei luni de amânări.Gică Duţă, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, spune că în această toamnă vor putea fi împădurite 10.000 de hectare de teren. Până în 2013 ar trebui ca fermierii să împădurească 50.000 de hectare de teren agricol cu fonduri structurale în valoare de 223 de milioane de euro, potrivit Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Orice fermier care deţine un teren agricol de cel puţin 0,5 hectare va fi eligibil pentru depunerea dosarelor.
Prioritate în accesarea banilor europeni însă vor avea proprietarii care vor alege să împădurească suprafeţele cele mai mari de teren şi cele mai apropiate de trupurile existente de păduri, pentru a putea fi asigurată mai uşor paza lor, potrivit subsecretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Gică Duţă.
„Prin această măsură vrem să acoperim toate judeţele ţării. Anul acesta, media de împăduriri ar fi de circa 250 de hectare pe judeţ, Oltul, Doljul, Constanţa, toată partea de sud având prioritate”, spune Duţă.
Tergiversări de la lună la lună
Bani sunt, dar proprietarii de terenuri nu-i puteau accesa până acum pentru că, de trei ani de zile de la finalizarea PNDR, măsura privind prima împădurire a terenurilor agricole nu a fost încă lansată. Aceasta prevede, pentru anul în curs, alocarea a 22,9 milioane de euro.
Duţă declara în aprilie că ghidul de finanţare va fi gata până la mijlocul anului. În luna iunie însă, acesta anunţa amânarea finalizării documentului până în august.
„Din 2007 nu s-a ocupat nimeni de măsura aceasta, dar sperăm ca până la sfârşitul lunii august să terminăm ghidul de finanţare”, declara luna trecută subsecretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Se pa