Îmbrăcată în frumosul costum tradiţional săsesc, cu obrajii rumeni şi cu zâmbet de gazdă primitoare, o fetişcană ne invită să luăm parte la festinul Sighişoarei. La festinul prilejuit de a noua ediţie a Festivalului ProEtnica, la care, după tradiţie, am fost şi noi de faţă, adunând pentru domniile voastre minunatele reţete ale comunităţilor etnice prezente cu standuri sau ansambluri folclorice. Am cules reţetele şi am pregătit mâncărurile în bucătăria noastră, după obicei.

Şi pentru că paginile unei singure reviste nu sunt de ajuns pentru buchetul de gusturi şi arome al Sighişoarei din acest an, vă propunem şi săptămâna viitoare o ediţie ProEtnica.

Aşa a fost, să-mi fie îndulcită viaţa cu baclavale. Pregătită de felurite naţii, după reţete care aveau şi parcă nu aveau ceva în comun. Preparat de sorginte orientală, s-a încetăţenit prin cuhniile Balcanilor, aşa că o tot întâlnim prin periplurile noastre prin Turcia, Egipt, Grecia sau Bulgaria... Ba chiar şi prin Dobrogrea noastră, unde, într-un singur ceas, am degustat din vreo cinci - toate diferite - la un concurs de plăcinte, la Mangalia.

Cu nucă sau cu fistic, şi dulci-dulci de să-ţi topeşti sufletul în siropul lor aromat, baclavalele acestea le-am tot "înşirat" prin paginile Jurnalului de Bucătărie, pe măsură ce le-am aflat reţeta. Acum câteva zile însă aveam să aflu şi, mai ales, să mă-nfrupt dintr-o altă variantă a renumitului desert, pregătit după regulile gastronomiei tătărăşti. La Sighişoara, la Festivalul ProEtnica, harnicele tătăroaice au adus şi "tava" cu baclavale. Iar secretul pregătirii lor am rugat-o pe dna Ayvaz Eden să mi-l desluşească.

"Tătarii sunt renumiţi în prepararea acestei baclavale. Foaia trebuie făcută atât de subţire, încât, atunci când o pui pe un ziar, să poţi citi prin ea. Pentru o tavă de baclavale, pui un ou, trei linguri de ulei, dou