Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumitraşcu Gheorghe

Publicat in Dilema Veche, joi 27 august 2009 ·

Ce mai faceţi, domnu’ Dumitraşcu?

Fac 69 de ani! Singur, sînt singur. Soţia mea a plecat şi nu s-a mai întors.

Avea 66 de ani, boala secolului. O duc rău, sînt singur, cu cîinele băiatului meu. Sînt înconjurat de hîrtii, în biroul meu-closet de 7,15 metri pătraţi, umblu prin arhiva mea dintr-o cămară, în vechea casă a bătrînilor mei socri, am trecut cam prin 15% din arhivă, e uluitoare, cine se va ocupa vreodată de aşa ceva, să vadă zbaterea omului care am fost?

10 ani de Parlament.

Am intrat într-o bătălie în care nu ştiam ce va fi. Înainte de a fi senatorul Gheorghe Dumitraşcu, eu am fost Dumitraşcu profesorul! Dumitraşcu profesorul, care a ţinut, aşa a crezut el, nu l-a obligat nimeni şi n-a primit bani, cel puţin o mie de conferinţe, de la linia grajdului, de la biblioteca sătească, de la căminul muncitoresc, pînă la Consiliul Superior Politic al Direcţiei Medicale, de pildă, de la Bucureşti. Era februarie 1990, mă întîlnesc pe stradă cu o bibliotecară onestă de la Biblioteca Judeţeană, care lucra la Documentare, şi, mă întîlnesc, zic, cu tipa aceea, cam bătrînioară ea, cam singură, nici măritată, nici aşa… "Domn’ profesor " zice ea, aşa, tainic " e adevărat c-aţi intrat în FSN?" "Ah, n-am intrat, eu sînt şeful FSN-ului pe judeţ", şi zice: "Vai, şi eu care vă credeam un intelectual!". Eu nu mă gîndeam în ce intru. Vreau să spun că eu am fost Gheorghe Dumitraşcu înainte de-a fi Gheorghe Dumitraşcu senator, iar dimensiunea mea între oameni, nu dimensiunea aia fizică, ci dimensiunea morală şi ştiinţifică, dacă mi-e permis să zic aşa. Am fost atacat pe ideea că mi-am dat doctoratul la "Ştefan Gheorghiu", că de fapt, n-am facultate… n-am facultate, am făcut la "Ştefan Gheorghiu", mi-am dat doctoratul acolo, cu "Partidul Comunist Român şi colectivizarea"… mînca ceva tipul ăla… aşadar, n-aveam de gînd să intru în politică, nu că nu ştiam ce

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 21 minute
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 55 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum 58 minute
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 3 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum o ora
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum o ora
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 3 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 3 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°