Micul eseu despre sentimentul de impostură şi diversele sale implicaţii e a doua apariţie în limba română a unei lucrări semnate de Belinda Cannone, romancieră, eseistă şi profesoară de literatură comparată la Universitatea din Caen (i s-a mai publicat un Mic tratat despre prostia inteligenţei la Editura Nemira, în 2008, într-o colecţie mai puţin pretenţioasă decît „Demonul teoriei“). De altfel, stilul lejer, digresiv, alert o califică pe Belinda Cannone mai degrabă pentru simpatica serie de ghiduri inedite de la Editura Nemira (de citit, de aici, Enciclopedia lucrurilor care mă sîcîie zilnic. Mic tratat pentru intelectuali agasaţi de Hannes Stein şi Ghidul leneşului. Mic tratat pentru leneşi rafinaţi de Tom Hodgkinson) decît pentru colecţia de teorie literară de la Art. Eseul porneşte de la o îndoială de ordin identitar – este poziţia pe care o ocupăm în acest moment legitimă? Sau, altfel spus, ocupăm în lume locul care ni se cuvine?

Belinda Cannone, Sentimentul de impostură, traducere din limba franceză,de Adina Diniţoiu,Editura Art, Colecţia „Demonul teoriei“, Bucureşti, 2009, 140

Odată această întrebare născută în mintea noastră, spune Belinda Cannone, sîntem absolviţi de statutul de impostori „adevăraţi“, căci premisa existenţei celor din urmă este chiar absenţa acestei tulburări lăuntrice, care vizează întrebările legate de autenticitatea sinelui şi legitimitatea locului pe care-l ocupăm în societate. Adevărat motor al devenirii personale, această nelinişte metafizică, manifestată prin întrebările legate de propria impostură, cultivate la extrem, se poate erija, însă, în blocaje şi depresii majore, ce vor avea efectul contrar: „încremenirea în proiect“, stoparea evoluţiei spirituale, intelectuale şi sociale. Pornind de la această premisă a caracterului benefic pe care îl dobîndeşte o astfel de criză identitară, ce chestionează însăşi