Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Prefectura dă în judecată Primăria în cazul vânzării bazei sportive Voinţa

Publicat in Adevarul, vineri 28 august 2009 ·

Consilierii locali au votat ieri împotriva anulării deciziei de vânzare a bazei cu pricina. Municipalitatea a demonatat, punct cu punct adresa prefecturii care a somat Primăria să abroge hotărârea de vânzare la licitaţie a terenului de la Voinţa. ăzboiul mocnit dintre Instituţia Prefectului şi administraţia locală în fruntea căreia se află primarul Klaus Johannis, a atins ieri după amiază cote alarmante. Mai întâi în şedinţa de Consiliu Local, municipalitatea a ţinut să răspundă public recomandării Prefecturii, care ar fi dorit anularea unei hotărâri adoptate de primărie luna trecută, prin care 44.000 de metri de teren pe care se întinde baza sportivă Voinţa, să fie scoase la licitaţie, cu 96 de euro per metru pătrat. Primăria a anunţat oficial că susţinerea din partea prefectului a solicitării de revocare în sensul că instanţa de judecată a stabilit că terenul aparţine domeniului public este falsă întrucât pe deoparte instanţa nu a fost învestită cu un petit privind cosntatarea apartenenţei la domeniul public a terenului, iar pe de altă parte nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti ca să stabilească apartenenţa la domeniul public, respectiv la domeniul privat, a autorităţii administrative locale a unor bunuri. „Instituţia prefectului invocă faptul că trebuia adoptată o hotărâre prin care să se ateste apartenenţa la domeniul public a acestui teren. Susţinerea nu îşi are fundamentare întrucât decizia civilă nu instituie o astfel de obligaţie, ea limitânduse practic la anularea actului administrativ” a explicat secretarul Primăriei, Dorin Nistor.

Primăria spune că vânzarea e valabilă

Consilierii au avut ieri în mape un document oficial prin care le era transmis consilierilor că vânzarea bunului este perfect valabilă în condiţiile în care hotărârea atestă apartenenţa la domeniul privat a terenului. „Noi considerăm că se respectă dreptul de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 46 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 58 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 52 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 58 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°