Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe malul Oltului, un sat ca în poveşti

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 august 2009 ·

Schitu-Deleni este un sat despre care puţini au auzit. Ascuns între dealuri, pe malul Oltului, adăposteşte aproape 100 de case şi un peisaj virgin, unde puţini turişti au pus piciorul. Sursa: Oana Dan Satul nu se poate lăuda cu obiective turistice, conacul boierului Deleanu, de la care i se trage şi numele nemaiexistând. Singurul monument istoric este biserica decrepită, datând din secolul al XVII-lea şi care se află, de ani buni, pe lista de aşteptare pentru renovare.

Văi şi dealuri

Să ajungi la Schitu-Deleni e o aventură. Se poate cu maşina, din şoseaua care leagă oraşul Slatina de Drăgăşani, în judeţul Vâlcea. Dar drumul e destul de greu de găsit, indicatoarele rutiere lipsind de pe acest meleaguri. Se mai poate ajunge cu autobuzul din Slatina, judeţul Olt, dar capătul de linie nu este în Schitu-Deleni, ci într-un sat alăturat. Iar de acolo, o iei la pas, printre livezi cu pruni, peste un pârâu care curge din Olt.

La intrarea în sat, între dealuri, un pârâu şerpuieşte către Olt Foto: Oana Dan

Satul este aşezat într-o vale, între dealuri cu porumb, grâu, păşuni, păduri şi vii. Printre ele curge Oltul unduitor, când limpede, când tulburat. Pe alocuri, malul se îngustează până în muchia dealului, dar există şi porţiuni unde marginea de nisip este o fâşie lată, numai bună de stat la plajă. Lenevitul la soare s-ar putea însă să fie întrerupt de vreo capră rătăcită de suratele ei, sau de vreun cârd de gâşte ieşite la scăldat. Viaţă la ţară, în toată splendoarea ei.

Vechiul schit

Există mai multe poveşti despre originea numelui satului. După spusele ţăranilor, cu câteva secole în urmă, pe un deal numit La Bolovanu, în buza Oltului, exista un schit de călugări. Acesta a fost luat de ape şi reconstruit, mai târziu, pe un alt deal, într-o zonă a satului, numită Roşca, ce face legătura

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 58 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 58 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 52 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 58 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°