Surprinzător sau nu, literatura SF a anticipat cu acurateţe o parte dintre realizările tehnologice ale lumii moderne. Una dintre temele predilecte ale literaturii SF a fost aselenizarea. Numeroşi autori au fabulat pe marginea acestui subiect, dar cea mai corectă abordare îi aparţine lui Jules Verne.

În romanul din 1865, „De la Pământ la Lună“, precum şi în continuarea din 1870, „În jurul Lunii“, autorul a anticipat cu exactitate aspectele esenţiale ale aselenizării: gravitaţia redusă, dimensiunile capsulei spaţiale, numărul membrilor echipajului (3) şi chiar amerizarea în apele oceanului.

Roboţi şi inginerie genetică

Autorul ceh Karel Capek a lansat cuvântul „robot“ (provenit din slavul „robota“ – „muncă“ ) şi a anticipat uzul acestora la scară industrială, în piesa din 1920, „Roboţii Universali ai lui Rossum“.

Creaturile lui Capek nu erau însă concepute ca nişte maşinării pur tehnologice, imagine întregită şi consacrată ulterior de către autorul SF Isaac Asimov în romanele sale din celebra „Serie a Roboţilor“.

Clonarea şi ingineria genetică au fost adesea speculate în literatura science-fiction, iar la ora actuală sunt realităţi ştiinţifice (deşi puternic contestate) ale noului mileniu. Cea mai celebră referinţă SF este distopia din 1932 a lui Aldous Huxley, „Minunata lume nouă“.

Aici, fiinţele umane sunt clasificate social şi profesional în funcţie de numărul de clone care au fost realizate pe baza embrionului lor originar: cu cât numărul de clone este mai mare, cu atât mai lipsiţi de valoare sunt indivizii, fiind destinaţi unor vieţi obscure şi celor mai ingrate dintre munci.

Reţeaua Internaţională de Comunicaţii

William Gibson este considerat „responsabil“ de lansarea sintagmei „spaţiu cibernetic“, într-o nuvelă din 1981, „Burning Chrome“. Dar adevă