Aflat cam la a 15-a „tentativă" de suicid, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Ţepeş Vodă, a alertat autorităţile constănţene, ameninţând că se aruncă în gol de pe clădirea Gării Constanţa.
Până la urmă, individul nu s-a mai aruncat, iar oamenii legii susţin că bărbatul recurge la astfel de gesturi în urma pariurilor puse cu taximetriştii, cărora le spune că, dacă vrea, poate să facă în aşa fel încât să adune Poliţia, Ambulanţa şi celelalte echipaje de intervenţii. Vechi client al poliţiştilor din cadrul Transporturilor Feroviare Constanţa, Adrian Niţă este cunoscut cu afecţiuni psihice, suferind de tulburări. Aflat la cea de 15-a aşa-zisă tentativă de suicid, Niţă aproape că nu-i mai impresionează pe oamenii legii, care ştiu că, de fiecare dată, bărbatul renunţă la ideea de a se arunca. Ieri dimineaţă, în jurul orei 5.35 însă, trecătorii care nu-l cunosc şi nu ştiu ce-i poate capul, au sunat îngroziţi la 112, anunţând că un bărbat s-a cocoţat pe clădirea Gării din Constanţa şi ameninţă să-şi dea drumul în gol. La faţa locului au fost trimise echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, dar şi o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În cele din urmă, Niţă s-a răzgândit în privinţa sinuciderii, aşa cum face de fiecare dată. După ce a coborât de bună voie de unde se cocoţase, tânărul a fost amendat pentru infracţiuni la legea 61/1991, privind încălcarea normelor de convieţuire socială.
Aflat cam la a 15-a „tentativă" de suicid, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Ţepeş Vodă, a alertat autorităţile constănţene, ameninţând că se aruncă în gol de pe clădirea Gării Constanţa.
Până la urmă, individul nu s-a mai aruncat, iar oamenii legii susţin că bărbatul recurge la astfel de gesturi în urma pariurilor puse cu taximetriştii, cărora le spune că, dacă vrea, poate să facă în aşa fel încât să adune Poliţia, Ambulanţa