Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Respect pentru suporteri, cătuşe pentru huligani!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 august 2009 ·

De-acum e clar: avem un război absurd între un club de fotbal şi un grup de suporteri iresponsabili. Dacă şi calificarea eroică de la Liberec a fost urmată de ameninţări cu pătrunderea pe teren, atunci nu mai e nimic de negociat. Următoarea etapă trebuie să fie cea a măsurilor radicale.

Clubul Dinamo are o sin-gură şansă să iasă din acest marasm în relaţia cu suporterii: să-i trateze cu mult respect pe cei – foarte mulţi – care se manifestă civilizat şi să fie necruţător cu cei – incomparabil mai puţini – care încearcă să se impună prin teroare. Pentru domnii Badea, Borcea, Dinu, Turcu etc., zecile de mii de oameni raţionali constituie un aliat formidabil în răfuiala cu câteva zeci de descreieraţi.

Până acum, niciuna dintre cele două condiţii nu a funcţionat. Dinamo nici nu şi-a respectat suporterii adevăraţi, nici nu i-a pus cu botul pe labe pe teroriştii stadioanelor. Clubul şi-a neglijat aliaţii şi a concubinat cu duşmanii. Iar cum buruiana ofileşte floarea de alături, nu e de mirare că zecile de mii de fani civilizaţi au fost alungaţi din tribune de o mână de decerebraţi.

Să-ţi aştepţi „idolii“ la aero-port şi să le transmiţi, după 3-0 la Liberec şi 9-8 la penalty-uri, că la prima pasă greşită vei invada din nou terenul de joc, asta nu mai e idolatrie, ci demenţă! Ce să înţelegem: că Zicu nu mai are voie să rateze vreun penalty, iar Matache – să primească vreun gol? Dacă se va întâmpla o aşa nenorocire, va intra în joc gherila de la peluză?

Pentru ca tembelismul să fie total, au fost identificaţi şi adevăraţii autori ai acestei calificări miraculoase: ei, „vitejii“ care au oprit meciul de la Bucureşti! Dacă nu recurgeau la un tratament-şoc, echipa nu se trezea din visare şi pierdea şi meciul-retur. Aşadar: 0-2 pe gazon era un scor mult mai periculos decât 0-3 la „masa verde“, căci nu conţinea germenul ambiţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 46 minute
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 12 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 12 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 10 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum o ora
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum o ora
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°