Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorin Goian: "Dinamo e o echipă obsedată!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 30 august 2009 · ·

Fundaşul transferat la Palermo spune că jucătorii, antrenorii şi şefii din Ştefan cel Mare trăiesc sub o presiune imensă că nu vor juca niciodată în Champions League

Şocul Steaua - Dinamo e încins de unul dintre cei care pînă la precedenta dispută a fost protagonist pe teren. Dorin Goian, plecat în urmă cu 3 săptămîni la Palermo, a încercat să explice de ce Steaua pleacă diseară cu prima şansă şi de ce Dinamo n-a reuşit performanţele europene ale roş-albaştrilor, din ultimii 4 ani.

"Dacă Dinamo se va bate la titlu? E o echipă care va fi implicată mereu într-o astfel de bătălie, însă va avea o mare problemă în faţa Stelei. Şi ştiţi de ce? Pentru că toţi cei de acolo au, spre deosebire de Steaua, o mare obsesie: Champions League. Cred că acest lucru pune o mult mai mare presiune pe jucători şi antrenori. Din acest motiv n-au cîştigat anul trecut campionatul şi au clacat pe final", a declarat Goian.

Fundaşul de 28 de ani a fost cel care a spus de fiecare dată în ultimele două sezoane: "Dacă nu vom lua noi, cei de la Steaua, titlul, atunci eu, unul, voi face tot ce depinde de mine să nu-l cîştige nici Dinamo".

"Suporterii au ajuns o problemă în România"

Goian s-a referit şi la faptul că atît Steaua, cît şi Dinamo au primit sancţiuni din partea UEFA, urmînd să joace cu porţile închise în Europa. "La cele două cluburi se întîmplă ca jucătorii să primească ameninţări, să vină cîteva sute de suporteri şi să spună că«dacă nu învingeţi în următorul meci, nu mai ieşiţi din casă!» . Pentru mine nu era o problemă, dar aveam pe lînga noi copii ca Andrei Ionescu, Tudose sau Onicaş, care erau albi la faţă", a spus Goian.

"Eu mi-aş dori foarte mult ca Steaua să cîştige titlul, dar, realist fiind, cred că prima şansă o are CFR. E o echipă matură şi stabilă din toate punctele de vedere"

Dorin Goian, fundaş Palermo @N

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 4 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 2 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 8 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 7 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°