Într-o perioadă în care Pierre de Courbertin cheltuia o avere, cea proprie însă, pentru a promova idealurile olimpice, inclusiv principiul amatorismului - nimeni nu câştiga un sfanţ de pe urma activităţilor ce ţineau de educaţia fizică -, sportul din SUA cunoştea deja gustul profesionismului. Se întâmpla acum un secol, iar banii pătrunseseră în ligile nord-americane de baseball, fotbal, hochei sau baschet. Este celebrul, de altfel, cazul lui Jim Thorpe, care, după ce a câştigat pentatlonul şi decatlonul la Jocurile Olimpice din 1912, a fost nevoit să returneze medaliile...

Între timp se aflase că americanul obţinuse ceva bani jucând baseball. Ceea ce, potrivit regulamentului olimpic de atunci, era interzis.

A fost nevoie de o sută de ani pentru ca situaţia să se schimbe radical. Astăzi majoritatea atleţilor, în sensul larg al cuvântului, câştigă ceva din sport. Fie direct, ca profesionişti, fie indirect, ca angajaţi pe alte funcţii, în alte meserii, unele pe care de altfel nici măcar nu le practică - în acest caz se foloseşte termenul de non-amator.

Până şi copiii au ajuns să fie atraşi în acest carusel al profesionismului, nu de puţine ori cluburile puternice „agăţându-i“ prin contracte cât se poate de tentante - angajamentele sunt semnate, fireşte, de ai lor părinţi.

Paradoxal, deşi a fost prima ţară în care sportivilor li s-au oferit bani, Statele Unite a izbutit să păstreze un statut amator sportului practicat în universităţi. Însă o veste sosită de peste Ocean ne face să credem că şi acest ultim bastion este pe punctul să cadă.

Fost baschetbalist, campion NCAA cu UCLA, echipa Universităţii California din Los Angeles, în 1995, Ed  Bannon, a ajuns la concluzia că numele şi imaginea sa au fost folosite abuziv. Aşa că s-a adresat justiţiei, solicitând despăgubiri din partea celebrului National Col