Postarea asta nu are nici o concluzie, nici măcar un final cu noimă, fiecare crede ce vrea. Asta pentru că unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus cu nou blog este să nu las nespusă nici o poveste despre abuzuri, mai mici sau mai mari, la care este supus consumatorul ce sunt, şi, dacă simţiţi nevoia, şi pe ale voastre. Să vedem, minunăţia a început să scârţâie. Se întâmplă când accelerezi bruc, iar zgomotul mă scoate din minţi. Întrucât fiecare euro plătit pentru ea ţipă de ruşine la auzul scâncetului de durere de sub capotă, am zis că e cazul să o duc la service. După cercetări minuţioase pentru găsirea unui număr de telefon valabil, reuşesc să ajung la faza programării. Trec peste politeţuri, de reţinut aici doar că domnişoara cu care m-am conversat m-a luat drept idiot şi m-a întrebat dacă îmi scârţâie cauciucurile când plec tare de la semafor . Mă rog, o fi având motivele ei, cine ştie ce i-au auzit urechile. În ciuda legendelor privind programările la VW, am primit un termen rezonabil, de două zile. Dis de dimineaţă, chiar cu noaptea-n cap după standardele mele, gonesc pe Şoseau Pipera de dragul punctualiăţii. Îi explic consilierului de la service care e buba, facem şi o plimbărică demonstrativă, zice să iau loc şi să aştept. Nu o să mă leg acum de faptul că mi-am pierdut o jumătate de zi aşteptând, ci de rezultat. „E un scârţâit normal”. „Cum să fie normal, dacă a apărut de câteva zile, ce, înainte era anormal că nu scârţâia?” Consilierul e perseverent. „Sunetul a fost înregistrat, e în standardele fabricii”. Acum ar trebui să vă povestesc explicaţia savantă, că motorul turbo este dublu supraalimentat şi că mai are o curea, responsabila cu gălăgia, başca nu ştiu ce compresor, dar sunt sigur că aş scrie numai prostii, pentru că mă pricep la măruntaiele maşinilor la fel ca la astrologie, ştiu zodiile şi atât. În fine, am zis că sar şi peste partea asta