Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti:Tiberiu Hărăguş e îndrăgostit de muzica folk

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Pasionat de muzică folk, Tiberiu Hărăguş a înfiinţat grupul P620 şi este unul dintre oamenii care se pot lăuda că fac exact ceea ce le place. Iubeşte cu toată fiinţa sa acest gen de muzică de care n-ar putea niciodată să se lipsească.

Din copilărie s-a simţit atras de muzică ,,Aveam şapte ani şi eram elev într-un sătuc din Munţii Apuseni. La noi, acolo, se cânta muzică moţească. Mi-amintesc că şcoala noastră dădea un spectacol în Călan, lângă Deva. Era agitaţie mare acasă. Bunica îmi cususe o cămaşă frumoasă, cu flori, iar când am îmbrăcat-o şi m-a văzut cu ea aproape că-i dăduseră lacrimile. La spectacol emoţiile nu-mi dădeau pace“, povesteşte Tiberiu Hărăguş. Dar când a urcat pe scenă şi a început să cânte a uitat de toate emoţiile, iar primele aplauze i-au provocat o bucurie imensă.

Prima chitară, la 12 ani

Prin clasa a şasea, părinţii i-au cumpărat o chitară. „M-am îndrăgostit pe loc de ea. Am început să cânt după ureche, iar când părinţii au văzut că am ceva talent m-au înscris la Liceul de Artă“, spune artistul.

Pe când era încă în liceu i-a venit ideea să înfiinţeze o trupă de muzică pop. „Ne-am strâns patru prieteni şi am început să cântăm melodii din repertoriul formaţiilor ABBA, Bonny M şi al altor trupe celebre la acea vreme. Eram vedetele liceului şi eram tare mândri de noi“, povesteşte interpretul.

Confirmarea ca artist

Cinci ani consecutiv, Tiberiu Hărăguş a câştigat Festivalul Cântarea României. ,,Pe atunci se făcea o preselecţie riguroasă. Faptul că am participat mi-a dat încredere în mine, iar premiile obţinute cinci ani la rând m-au făcut să-mi doresc o carieră muzicală“, spune Tiberiu.

Între anii 1980 şi 1987 a făcut parte din Cenaclul Valahia. Împreună cu artiştii de aici a susţinut spectacole prin toate oraşele si comunele din Argeş. „Am întâlnit oameni simpli de la sate care au fost foarte încântaţi de mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°