Una dintre cele mai mari biserici din Banat duce de mai bine de o sută de ani o bătălie grea cu timpul. Furtunile şi jafurile au învins monumentul înalt şi rece, în care doar porumbeii îşi mai fac cuib. Pereţii pe care vopseaua abia se ţine, geamurile sparte şi acoperişul distrus ascund un interior grandios, unde sunt aruncate vechile bănci pe care stăteau enoriaşii în timpul slujbelor.
Mausoleul a rămas pustiu
Cripta de la subsolul bisericii pare desprinsă dintr-un film de groază. Un sicriu spart şi câteva coroane uscate sunt singurele obiecte care au mai rămas în locul în care au stat, ani la rând, coşciugele unei vechi familii de baroni. Biserica Romano-Catolică din Bobda, căreia toţi sătenii îi spun „biserica baronului”, a fost construită de familia maghiară Csavossy, ca un mausoleu ce imita basilica din oraşul unguresc Esztergom. Din biserică a rămas o clădire goală, înconjurată de buruieni. Covorul roşu a fost înlocuit de unul al excrementelor de păsări, cupola a fost distrusă, iar altarul e pustiu.
Obiectele din interiorul lăcaşului de cult nu au putut fi salvate. Covorul, statuile şi icoanele au fost furate, iar orga, distrusă. De profanarea bisericii a fost acuzat chiar şi unul din vechii primari ai comunei, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Doar două din cele trei turnuri ale bisericii au supravieţuit timpului. În urmă cu 15 ani, o furtună puternică a lăsat biserica şi fără acoperiş.
CLICK AICI PENTRU UN FOTOREPORTAJ DESPRE APOCALIPSA BISERICILOR CATOLICE DIN BANAT