Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Ruşii de la TMK le-au lăsat turiştilor apa

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Somaţi şi amendaţi de autorităţi, conducerea combinatului a decis să oprească activitatea care-i afecta grav pe patronii de pensiuni şi pe hotelieri. Patronii care au afaceri în staţiunea Crivaia îi acuză de pe cei de la TMK de decizii abuzive. „Conducerea combinatului reşiţean nu ţine cont de parametrii de exploatare ai lacului Văliug atunci când vine vorba de propriile buzunare şi îi condamnă la faliment pe hotelierii care au investit în staţiunile din preajma Semenicului”, spune Dana Radu, hotelier.  Întins pe o suprafaţă de peste 12 hectare şi având un volum de apă de peste un milion de metri cubi, Văliugul este un lac de acumulare ce are ca scopuri principale producerea energiei electrice şi alimentarea cu apă. Exploatarea sa iraţională aduce însă grave prejudicii turismului, care, în ultimii ani a înregistrat un progres vizibil.

Au fost avertizaţi

După ce siderurgiştii ruşi au făcut în urmă cu trei săptămâni ca Văliugul să semene mai degrabă cu o baltă, Direcţia Apelor Banat a dat un ultimatum ruşilor care au exploatat abuziv apa pentru a produce energie electrică. Gavril Dorin, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, susţinea că a atenţionat în repetate rânduri societatea rusă că încalcă parametrii de exploatare ai lacului, motiv pentru care riscă sancţiuni. Ruşii s-au facut că nu înţeleg limba română şi şi-au văzut de treabă, în contextul actualei crize financiare fiecare leuţ având o altă greutate. În cele din urmă, autorităţile au intervenit şi au limitat proporţiile dezastrului. „TMK a fost amendat cu 40.000 de lei şi a oprit exploatarea, aşa cum le-au cerut cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin. Începând de vineri, volumul lacului este în creştere, însă vorbim de o creştere uşoară, deoarece debitul de aducţiune în lac este scăzut”, susţine Sorin Gavril.

Conducerea Combinat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 57 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°