Mesajul a fost trimis. Multumesc!

US OPEN: Sorana Cârstea merge mai departe, Crivoi se alătură eliminaţilor (Rezultate)

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Dintre românii care au jucat până acum în turul I la US Open, doar Sorana Cârstea s-a calificat în turul II. Hănescu, Crivoi, Olaru, Gallovits şi Dulgheru au fost eliminaţi. La dublu, perechea Pavel/Tecău a trecut în turul doi, în timp ce Hănescu şi Trifu au ieşit din prima, după un meci dramatic cu dublul format din Lukas Dlouhy şi Leander Paes. Victor Crivoi a fost eliminat, în primul tur la US Open, de chilianul Capdeville, cu scorul de 6-3, 6-0, 7-6. Partida a durat 107 minute. Românul va primi un cec de 19.000 de dolari. Setul III 7-6 Cu ultimele eforturi, Victor a încercat să mai îndrepte jocul, însă "tunurile" venite din terenul advers- chilianul servind nu mai puţin de cinci aşi- i-a spulberat visele. Crivoi termină aici "aventura" de la US open, el nemai jucând şi la dublu. Setul II 6-0 Fără niciun game câştigat, cu patru greşeli neforţate şi tot atâtea duble greşeli, Victor Crivoi pierde şi cel de-al doilea set la zero în numai 18 minute. Nicio şansă pentru român, care nu simte, se pare, nicio minge. Setul I 6-3 La al patrulea game, chilianul face break, iar ritmul lui Victor al nostru scade. Chiar dacă reuşeşte un as şi un mai bun procentaj la primul serviciu, românul nu mai poate întoarce soarta setului care se termină în 40 de minute în favoarea sud-americanului, scor 6-3. Sorana, în turul al doilea Sorana Cârstea, favorită numărul 24, s-a calificat în turul al doilea la US Open după ce a câştigat în doua seturi, scor 6-1, 6-3 împotriva japonezei , Ayumi Morita. Sorana Cârstea a câştigat partida cu Ayumi Morita după o oră şi 15 minute de joc şi este primul reprezentat al ţării noastre care trece în turul doi la US Open 2009. Românca nu a avut probleme în a-şi adjudeca serviciul şi a reuşit 4 break-uri, 2 în primul set şi două în cel de-al doilea.

Cârstea, , va primi 31.000 de dolari pentru accederea în turul secund, unde o va întâlni pe ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 23 minute
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. ”Accident rutier Podu Iloaiei, autocar în care se aflau 55 de persoane si 2 autoturisme implicate”,

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

INS: Cifra de afaceri din industrie, pe total, a crescut în termeni nominali, cu 7,1%, în primele patru luni

News.ro acum o ora
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a crescut în termeni nominali, cu 7,1%, în primele patru luni ale anului, comparativ cu perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum 49 minute
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum 3 ore
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Marcel Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi din Piaţa Amzei de la BES Sectorul 1 / Ce face acest guvern e un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Prognoza meteo pentru luni, 17 iunie la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Luni, 17 iunie 2024, vremea la Constanța va fi marcată de temperaturi ridicate și condiții meteorologice variate. Temperatura maximă va atinge 29°C, creând un mediu cald, specific sezonului estival. Umiditatea va fi de 54%, oferind un confort termic

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 2 ore
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Vremea

București
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°