Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Branzoi a donat PD-L-ului economiile sale

Publicat in Ziua Constanta, marți 1 septembrie 2009 ·

Directorul coordonator al Direcţiei de Tineret Constanţa a contribuit, în 2008, la vistieria partidului cu 26.700 de lei# Sumă relativ importantă pentru bugetul său, mai ales că venitul anual declarat este de 25.980 de lei Cazul democrat-liberalului, consilier judeţean, Mihai Petre, care a finanţat partidul cu bani împrumutaţi de la un prieten, prezentat acum câteva zile, seamănă izbitor cu cel al colegei sale de partid, Cristina Brânzoi, director coordonator la Direcţia de Tineret Constanţa.

La fel ca şi colegul Mihai Petre, şi „şefa tinerilor" a finanţat partidul, pe parcursul anului 2008, cu 26.700 de lei, cu câteva mii de lei mai puţin decât Petre, care a dat aproape 30.000 de lei formaţiunii din care face parte şi care l-a propulsat printre aleşii judeţeni. Chiar dacă în ultima declaraţie postată pe site-ul Consiliului Judeţean Constanţa, la capitolul avere, directorul coordonator nu are trecute decât un autoturism Daewoo şi un buget anual de 25.980 de lei, totuşi a avut de unde să strângă 26.700 de lei ca să-i dea PD-L-ului înainte de alegerile locale din 2008. Toate sumele donate, defalcate câte 10.000 de lei, 3.000 de lei sau 1.600 de lei au fost trimise în vistieria partidului în luna mai 2008. Practic, Cristina Brânzoi a contribuit la bugetul partidului cu o sumă mai mare decât câştigul său anual de la cele două locuri de muncă pe care le-a avut în 2008. Întrebată de unde a avut resurse financiare să-şi achite donaţiile, Brânzoi a susţinut că a avut bani din propriile economii, de la prieteni şi cunoştinţe. Cât despre actualele funcţii pe care le ocupă, raportate la sumele pe care le-a adus partidului, directorul susţine că faptul că s-a implicat a fost „de bun augur, atât pentru ea cât şi pentru scorul obţinut de partid".

Nici anul acesta, chiar dacă şi-a atins obiectivele şi ocupă un fotoliu unde îşi poate pune în valoare cunoştinţele, nu stă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele şi premierul, felicitări pentru Naţionala României care a ajuns în optimile Euro-2024 de pe primul loc / Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovacia

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au transmis, miercuri seară, mesaje de felicitare pentru echipa de fotbal a României, care a ajuns în optimile Euro-2024, de pe primul loc. Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovaci

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Ciolacu: Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat. Aţi adus bucuria în sufletul românilor

Mediafax acum 22 minute
Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat, transmite pe Facebook Marcel Ciolacu. El le transmite tricolorilor că au adus bucuria în sufletul românilor. Naţionala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germa

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 41 minute
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

21°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°