Spectacolul oferit de scena economică din România este mereu mai grotesc. Ce să mai vorbim de cel de pe scena politică românească! Partidele politice se bat în planuri anticriză care, într-o abureală politică perfectă, fac doar obiect de tam-tam, în timp ce nu prea s-a îmbulzit nimeni să le şi aplice în atâtea luni de guvernare. Căci, în majoritate, este vorba despre aceeaşi ciorbă de la începutul anului, care este reîncălzită din când în când. Şi cum să nu fie pusă să dea din nou în clocot acum, în apropierea prezidenţialelor?!

Spectacolul de sunet şi lumină al planurilor anticriză ale partidelor este însă nimic prin comparaţie cu farsa jalnică a duetului mediatic numit pompos negocieri dintre Guvern şi oamenii de afaceri în materie de măsuri anticriză. Oamenii de afaceri, dintre care unii chiar oameni serioşi, se fac că propun în atenţia Guvernului măsuri pe care le-ar agrea şi care poate le-ar fi chiar de folos, iar Guvernul se face că le va avea în vedere, cu toate că ştie şi Grivei - şi oricum cele două părţi - că totul este un teatru de cartier.

Explicaţia este simplă. Măsurile ce se iau nu depind de nici una din părţi. Reprezentanţii capitalului autohton - singurii care participă la această farsă - n-au capacitatea de a determina vreo măsură guvernamentală, pentru că acestea sunt dictate de stăpânul real al economiei, respectiv capitalul străin. În mod nu întâmplător, acesta din urmă îşi vede liniştit de treabă, nici nu participă la sceneta negocierilor şi face ceea ce doreşte. Simplu: are proprietatea în sectoarele de forţă din economie, are şi decizia în economie!

Nici nu se străduieşte cumva să discute cu Guvernul; eventuale măsuri care îl interesează le impune Guvernului prin intermediul vectorului său spiritual şi material, care este FMI!

Capitalul bancar străin, care niciodată nu şi-a axat activitatea în Român