Liderului comuniştilor de la Chişinău a confirmat informaţia potrivit căreia renunţă la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, susţinând că nu are de gând "să rămână într-o poziţie dubioasă şi ambiguă". " În calitatea de preşedinte al Partidului Comuniştilor, nu am de gând ca în acest moment crucial pentru ţară şi pentru partidul nostru să rămân într-o poziţie destul de dubioasă şi ambiguă, exercitând atribuţiile şefului de stat. Nu am nici nici motive morale şi nici politice pentru a deţine această înaltă funcţie în stat. Categoric nu pot sa accept calea pe care vor acum să conducă ţara. Şi din acest motiv, anunţ că trec în Parlament în calitate de simplu deputat, pentru ca să fiu împreună cu partidul ", a declarat Voronin.
Agenţia de presă rusă, Ria Novosti, anunţa astăzi, citând surse din cadruil partidului comunist, că Voronin părăseşte fotoliul de preşedinte, rămânând doar deputat în cadrul noului Parlament.
După apariţia informaţiei, purtătoarea de cuvânt a Partidului Comuniştilor, Svetlana Ivanov, declara că "partidul nu are nimic spectaculos de anunţat". Un alt reprezentat al PCRM, Vladimir Ţurcan, a calificat drept "prostii" informaţiile apărute privind o posibilă demisie a lui Voronin.
Alianţa pentru Intergrare Europeană (AIE), formată din cele patru partide politice anticomuniste care au căştigat alegerile parlementare anticipate au chemat astăîzi la raport Guvernul, dar şi conducerea companiei Teleradio Moldova şi pe cea a Consiliului coordonator al audiovizualului.
Citiţi şi:
Voronin nu va mai conta foarte mult timp în politica din Republica Moldova - europarlamentarVoronin a înjurat ca la uşa cortuluiVladimir Voronin şi-a lăudat mandatul printre râsetele ziariştilor
Majoritatea liberal-democrată a reacţionat astfel în replică la refuzul conducerii companiei Telerad